5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Poliţişti anchetaţi, după ce au lovit autospeciala de serviciu

- Advertisement -

Cinci agenţi de poliţie de la posturile Bobiceşti şi Oboga, care aparţin de Secţia de Poliţie Rurală Bobiceşti, trebuie să dea explicaţii în faţa şefilor, după ce săptămâna trecută au oprit forţat în trafic o maşină în care erau trei tineri, la volan fiind un minor băut şi fără permis.

Reprezentanţii IPJ au făcut atunci public cazul în urma căruia autospeciala a lovit autoturismul condus de tânăr, pentru a-l opri să nu provoace o adevărată tragedie pe şosea, Sindicatul Europol a venit miercuri cu noi amănunte despre intervenţia oamenilor legii. Mai mult chiar, sindicaliştii au dat detalii cu privire la faptul că doi dintre poliţişti au fost ameninţaţi de şefi că vor fi cercetaţi disciplinar şi administrativ dacă nu vor repara maşina de poliţie care a fost avariată după ce a intrat în autoturismul la Iancu Jianu, după ce l-au urmărit pe raza a două localităţi.  

„Zilele trecute, doi polițiști din cadrul IPJ Olt, știți voi, din aceia care iau salariu degeaba și care sunt pe-o «mână» cu clanurile, au îndrăznit să pornească în urmărirea unui autoturism care circula haotic, avea viteză mare și a fost la un pas să ia niște pietoni pe capotă și să lovească alte autoturisme care circulau regulamentar. După cum era de așteptat, la vederea echipajului de poliție, conducătorul autoturismului a mărit viteza în încercarea de a scăpa. După aproximativ 15 kilometri de urmărire prin trafic, cu celebrul Logan de 1.4 benzină, ediție 2006, șoferul autoturismului a încercat să evite blocajul de pe carosabil, care era amplasat de colegii veniți în sprijin, însă a fost acroșat în lateral spate și scos de pe drum de cei doi polițiști care îl urmăreau”, se arată într-un comunicat remis de Sindicatul Europol.

Sursa citată mai arată că din autoturism au încercat să fugă trei persoane, însă nu au avut nicio șansă pentru că polițiștii i-au imobilizat imediat. Șoferul autoturismului, în vârstă de 16 ani (din comuna Bobiceşti n.r.), care evident că nu deținea permis de conducere, avea o concentrație alcoolică în sânge de 0,67 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat și i-a fost încredințată mașina tocmai de proprietar (un tânăr de 18 ani, tot din Bobiceşti n.r.), care se afla și el printre cei doi pasageri.

Sindicaliştii au spus că poliţiştii au reuşit să oprească un real pericol în trafic, deşi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea nu sunt din cele mai bune, iar aici au făcut referire la autospeciala cu care s-a acţionat la acest caz, a cărui vechime este de peste zece ani. „Deși prin acțiunea lor ireproșabilă, au prins și scos din trafic un real pericol pentru toți ceilalți participanți la trafic, șefii celor doi polițiști au început să analizeze ei, secundă cu secundă, dacă au acționat corect. Mai mult, au început să pună presiune pe cei doi polițiști amenințându-i cu cercetarea disciplinară și administrativă dacă nu vor repara Loganul. Și în aceste condiții, când îți riști viața pentru a o proteja pe a altora, când accepți să mergi cu o autospecială de 13 ani prin podeaua căreia vezi asfaltul, când îți îndeplinești atribuțiile de serviciu și prinzi infractori, cum să vină niște idioți, frustrați că ei sunt polițiști doar cu numele, și prin calitatea de «șef», să încerce să intimideze și să descurajeze?! Din cauza unor șefi ca și cei de la Olt, avem polițiști care sunt timorați, descumpăniți și care ajung să nu mai intervină ferm în situațiile în care sunt solicitați, de frică să nu vină șeful să le spună el că trebuia să procedeze altfel. Asemenea exemple sunt în fiecare județ, pentru că, din păcate, cei care ne conduc, nu au simțul realității și nu știu ce înseamnă să lucrezi sub presiune și să fii nevoit să iei decizii în câteva secunde”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Europol au ţinut să-i felicite totuşi pe agenţii de poliţie din Bobiceşti şi Oboga, care acum sunt traşi la răspundere cu privire la modul de intervenţie, spunând că le sunt alături dacă vreun şef îi va cerceta administrativ pentru averierea maşinii de poliţie. „Îi felicităm pe cei doi protagoniști, agent principal Mihai Florea si agent principal Eugen Stănică, pentru profesionalismul și curajul de care au dat dovadă, alături de agent Alexandru Barbu, agent Adela Mitricioiu şi agent Claudiu Șerban, care au venit în sprijinul lor pentru blocarea autoturismului urmărit. De asemenea, le transmitem că vom fi alături de ei în situația în care vreun șef îndrăznește să îi cerceteze administrativ pentru avariile autospecialei”, au conchis sindicaliştii.

IPJ Olt, cercetare administrativă în cazul poliţiştilor

Cu privire la informațiile făcute publice de Sindicatul Europol, reprezentanţii IPJ Olt au făcut referire la evenimentul rutier soldat doar cu pagabe materiale şi, totodată, au spus că poliţiştii de la Secţia Poliţie Rurală 1 Bobiceşti sunt cercetaţi, deocamdată, administrativ. Astfel de cercetări au loc de fiecare dată când sunt înregistrate pagube la maşinile de poliţie, dar şi când este înregistrată orice fel de pagubă în patrimoniul inspectoratului.  

„În conformitate cu prevederile articolului 22 din Ordonanța Guvernului 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și a Instrucțiunilor 114/2013, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. Cercetarea se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba, respectiv la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate și nu de la nivelul Secției de Poliției Rurală Bobicești”, a spus Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului. Reprezentantul IPJ a mai menţionat că cercetarea administrativă nu a fost finalizată, iar în acest moment nu se poate vorbi despre plata vreunei pagube de poliţiştii care au avariat autospeciala în momentul în care au oprit forţat autoturismul condus de minorul băut şi fără permis.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți