5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Secretara Primăriei Perieţi, condamnată anul trecut pentru complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri

- Advertisement -

Plasată vineri sub control judiciar, împreună cu cumnatul său, pentru contrabandă cu ţigări și constituirea unui grup infracțional organizat, Elena Olteanu, secretara Primăriei Perieţi a mai avut probleme cu legea şi în trecut, la începutul lunii februarie 2018 fiind condamnată de magistraţii Judecătoriei Slatina pentru complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri.

Secretara a primit 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului Slatina. Elena Olteanu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată – 35 de acte materiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată – 54 de acte materiale. Sentinţa dată de judecătorii slătineni a rămas definitivă, nefiind declarat apel.

În prezent, Elena Olteanu, angajată la Primăria Perieţi din anul 1997, mai întâi ca contabil, iar din 2006 este secretar, este cercetată într-un dosar penal în care procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă cu ţigări și constituirea unui grup infracțional organizat

Polițiștii de la Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Olt, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfăşurat joi 11 percheziţii în această cauză, la domiciliile mai multor persoane și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale din comuna Perieţi. În urma descinderilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 28.000 de țigarete și  2.500 de lei. Surse din anchetă spun că în unele locaţii percheziţionate anchetatorii au găsit ascunse cartuşe de ţigări în magaziile unde era depozitat grâul, iar la alte adrese ţigaretele erau ţinute ascunse în sacoşe de rafie.

Cinci persoane au ajuns la audieri, iar pe numele a două dintre ele, respectiv secretara Primăriei Perieţi şi cumnatul său, s-au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. În cursul zilei de vineri, cei doi au fost prezentaţi procurorilor DIICOT, care au dispus plasarea lor sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți