5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Licitație pentru modernizarea DJ 546

- Advertisement -

Consiliul Județean a finalizat caietul de sarcini pentru desemnarea constructorului care va reabilita Drumul Județean 546. După o ultimă verificare a documentației, se va organiza licitația în vederea desemnării unui constructor. El trebuie să refacă aproape 60 de kilometri de șosea, dar și drumuri laterale, poduri și podețe pe tronsonul Dăneasa – Slatina – Verguleasa.

Cel mai mare proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere pe fonduri europene derulat de Consiliul Județean a ajuns la etapa de desemnare a constructorului.

În baza proiectului tehnic, s-a realizat caietul de sarcini, care a fost aprobat deja de Agenția de Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia. Acum, documentația trebuie să primească avizul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. „În momentul de față ne aflăm în stadiul de achiziție a contractului de lucrări. Avem documentația postată în SEAP, însă s-a cerut verificarea acesteia de ANAP, deci implică un termen mai îndelungat până la publicarea și validarea ei în SEAP. Fiind vorba de o valoare destul de mare, procedura stabilită pentru achiziție, deci termenul de depunere a ofertelor va fi de 35 de zile de la momentul publicării documentației”, a declarat Daniela Lungu, șef Serviciul Dezvoltare Regională CJ Olt.

Proiectul este unul complex și vizează, pe lângă carosabilul cu o lungime de 59 de kilometri, și alte lucrări de infrastructură, inclusiv amenajarea de parcări și intersecții. „Avem o lungime de 59 de kilometri. În cadrul proiectului mai sunt prevăzute lucrări de semnalizare rutieră, de siguranță a circulației și asigurare a accesului la proprietăți, drumuri laterale, poduri și podețe acolo unde este cazul, amenajarea de parcări și amenajarea intersecțiilor. Drumul este lansat în licitație în integralitate, nu pe loturi sau tronsoane”, a mai explicat Daniela Lungu.

Ofertele depuse de constructori vor fi analizate, ulterior fiind desemnată societatea care va executa lucrările. Contractul va fi semnat cel mai probabil la începutul anului viitor.

Reabilitarea DJ 546 este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, are o valoare totală de peste 28 de milioane de euro, din care finanţarea nerambursabiă este de 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți