1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Lipsă de dotări la Centrul de Transfuzii. Este nevoie de hemomixere care agită sângele donat

- Advertisement -

La Centrul de Transfuzii Sanguine Olt nu este doar criză de sânge. Instituţia duce lipsă şi de dotări, motiv pentru care preotul Ion Iagăru de la biserica din curtea Spitalului Municipal Caracal, dar şi doctorul Ramona Lesnic, directorul centrului, au lansat zilele acestea o campanie de strângere de fonduri în privinţa achiziţionării unor echipamente medicale atât de necesare, mai ales în momentul în care au loc acţiuni mobile de donare de sânge. Două hemomixere care agită sângele donat în momentul recoltării ar fi prioritatea numărul unu, spune medicul Lesnic.

Părintele Iagăru nu este pentru prima oară când se implică în astfel de campanii umanitare şi nu puţine au fost nici acţiunile de donare de sânge pe care le-a coordonat în sprijinul ajutorării semenilor aflaţi în suferinţă. Iar acum, acesta face un prim pas în privinţa dotării cu mobilier al Centrului de Transfuzii Sanguine. Aici, zilele acestea, vor ajunge primele paturi mobile de recoltare de sânge. „Centrul de Tansfuzii Olt nu se confruntă doar cu o criză acută de sânge, ci şi cu o lipsă acută de echipamente şi aparatură medicală. Ne-am propus să ne implicăm!
Astfel, în zilele următoare vor sosi primele paturi mobile de recoltare de sânge. Şi este nevoie de mult mai mult”, este postarea făcută de preotul Doru Ion Iagăru pe pagina sa de Facebook.

Directorul instituţiei recunoaşte că dotarea materială este învechită, iar în momentul actual este necesară achiziţionarea de hemomixere care agită sângele donat în momentul recoltării. Centrul are la ora actuală trei, însă unul este depăşit din punct de vedere tehnic. Două astfel de aparate medicale ar fi necesare, mai ales că medicul Ramona Lesnic doreşte să aibă mai multe campanii mobile de donare de sânge în judeţ, iar acestea pot fi uşor transportate. „Avem nevoie de hemomixere. Sunt aparatele care agită sângele donat în momentul recoltării. Noi avem trei la sediu, câte paturi de donare sunt, din care unul dă semne de epuizare fizică şi tehnică. Ideea este că dacă noi vrem să facem o campanie mobilă de donare de sânge îmi trebuie şi în teritoriu când plec. Nu pot să închid centrul şi să întorc donatorii din drum la sediu, pentru ca să mă duc în judeţ cu hemomixerele, care ca dimensiuni arată ca prăjitoarele de pâine. Nu sunt foarte mari, dar valoarea unui astfel de aparat performant se ridică undeva la 15.000 de lei. Capacitatea mea, prin fondurile alocate de la Institutul Naţional de Hematologie, şi acum că ne aflăm în ultimul trimeastu este zero. Deci nu am cum să mai cumpăr un hemomixer. Iar în condiţiile în care la sediu oamenii vin din ce în ce mai puţini să doneze sânge, trendul pe centrul de transfuzii ar veni prin donările acestea mobile”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii.

De aceea, doctorul Lesnic face din nou un apel la marii angajatori din judeţ să acorde sprijin financiar pentru achiziţionarea acestor hemomixere. Au mai făcut-o şi în trecut când, cu ajutorul lor, Centrul de Transfuzii Sanguine a fost dotat cu o centrifugă performantă pentru procesarea sângelui donat, a cărei valoare s-a ridicat la câteva zeci de mii de euro. „Cu ajutorul părintelui Iagăru de la Caracal ne-am făcut rost de aceste paturi mobile de donare de sânge, sunt şase la număr, dar ne trebuie şi aceste hemomixere. Fac un apel la toţi cei care ne pot ajuta, angajatorilor de pe platforma industrială care ne-au mai venit în sprijin, odată cu achiziţionarea centrifugii performante pentru procesarea sângelui donat, şi le mulţumim pe această cale, pentru a cumpăra măcar două hemomixere. Sunt necesare, aşa cum am mai spus, pentru efectuarea de activităţi mobile de donare de sânge şi să fim independenţi de autocarul de la Craiova. Pentru că dacă acest autocar vine, noi împărţim cantitatea de sânge recoltat jumătate – jumătate şi ar trebui ca sângele recoltat în judeţ să rămân în judeţ”, a conchis directorul instituţiei.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți