Gheorghe Dincă se plânge că e prea acră mâncarea din arest. Cel acuzat că le-a omorât pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu a umplut poşta Arestului Central cu reclamații.
Într-una dintre ele cere să se facă o anchetă internă la bucătăria centrului de detenție, întrucât consideră că mâncarea ce i se servește în celulă e prea acră.
Este deranjat chiar și de faptul că nu-i sunt schimbate cearșafurile mai des.
Gheorghe Dincă este nemulțumit și că ceilalți deținuți nu îl respectă, îl înjură frecvent, iar gardienii nu fac nimic în apărarea lui.
Mecanicul de 66 de ani amenință chiar că nu mai colaborează deloc cu anchetatorii dacă ceilalți reținuți îi mai vorbesc urât.
Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Dincă nu a fost vizitat de nimeni până acum, astfel că nu are niciun ban pe card și practic nu-și poate cumpăra nimic de la magazinul arestului.
Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei Măceșanu.
Rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.
Sursa: digi24.ro