S-a schimbat guvernarea, se schimbă și prefecții. În Olt, liberalii vor merge cel mai probabil pe mâna lui Florin Homoreanu, în prezent comisar la Garda de Mediu. Liderii partidului nu au dat încă o declarație oficială în acest sens, numirea urmând să aibă loc în câteva zile.
Primul prefect femeie din istoria județului, Angela Nicoale, va fi înlocuit de Florin Homoreanu, după ce Partidul Naţional Liberal a preluat guvernarea și va schimba toți prefecții din țară.
Tânărul liberal este în prezent comisar la Garda de Mediu. Homoreanu a mai ocupat funcții de conducere, între 2001 – 2003 fiind comisar șef adjunct, iar în perioadele 2003 – 2010 și 2013 – 2014 comisar șef Garda de Mediu Olt.
Simona Vârban