2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cristian Borcea va fi eliberat din închisoare. Decizia instanţei este definitivă

- Advertisement -

Tribunalul Ilfov a decis, miercuri, ca fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava, unde executa o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Tribunalul a respins contestaţia procurorilor şi a menţinut decizia de eliberare dată în luna septembrie de Judecătoria Sectorului 4.

„În temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 2.586 din data de 11.09.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 21740/4/2019. Dispune punerea de îndată în libertate a intimatului – condamnat Borcea Cristian, de sub puterea MEPÎ nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr.48/2019, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2019”, se arată în decizia tribunalului.

În timpul procesului desfăşurat la Judecătoria Sectorului 4, Cristian Borcea afirma că a muncit „non-stop” în penitenciar şi a participat la cursuri şi programe în închisoare.

„Am participat în aceste cinci luni la cursuri şi programe. Am plătit prejudiciile, plus două milioane euro penalităţi. Am participat la toate cursurile şi programele. Am fost vizitat de toţi cei 9 copii. Am muncit non-stop în penitenciar”, declara atunci Borcea.

Avocata acestuia, Alice Drăghici, a spus că Borcea a executat 2.400 de zile de detenţie, depăşind fracţia prevăzută de lege pentru a beneficia de eliberare condiţionată, el având 414 zile câştigate prin muncă.

„A fost stăruitor în muncă. A fost internat pentru monitorizarea afecţiunii cardiace pe perioada de carantină. După carantină, a fost transferat la Jilava şi a cerut să fie selectat la muncă. Nu a fost sancţionat niciodată, fiind recompensat gradual cu vizite şi părăsirea penitenciarului. A urmat nenumărate programe socio-educative. Cea mai concretă dovadă de regret este că el a plătit prejudiciul. Păstrează legătura cu familia şi a fost vizitat ori de câte ori a fost posibil de către toţi cei nouă copii”, a arătat avocata.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Borcea a mai beneficiat de o eliberare condiţionată în iulie 2018, după ce a executat efectiv 4 ani şi 4 luni din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor.

El a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a primit 5 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți