2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

DIICOT Olt are de joi un nou procuror şef

- Advertisement -

După ce Ionuţ Călina, fostul procuror şef al Biroului Teritorial Olt din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a demisionat din funcţia de conducere, la şefia instituţiei se va întoarce procurorul Alexandru Dragomir.

Propunerea de delegare în funcţia de procuror şef al DIICOT Olt a lui Alexandru Dragomir, procuror în cadrul aceleiaşi instituţii, va fi dezbătută joi, 14 noiembrie, în cadrul şedinţei Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Biroul Teritorial Olt al DIICOT a rămas fără procuror şef la sfârşitul săptămânii trecute, după ce reprezentanţii CSM au aprobat pe 7 noiembrie demisia procurorului Ionuţ Călina.

Noul procuror şef Alexandru Dragomir a mai ocupat această funcţie şi în anul 2017. În luna martie a acestui an a fost delegat în funcţia de conducere, când l-a înlocuit pe procurorul Claudiu Negrilă, şi a fost şef al DIICOT până în luna decembrie a aceluiaşi an, când a fost delegat procuror şef demisionarul Ionuţ Călina, venit la Biroul Teritorial Olt în luna iulie 2017 de la Parchetul Craiova.

Alexandru Dragomir are 45 de ani şi este procuror încă din anul 1997. De-a lungul vremii, acesta a lucrat în cadrul parchetelor din Oraviţa şi Slatina, iar în 2007 a ocupat şi funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. În cadrul DIICOT Olt, instituţie care funcţionează în sediul parchetelor Olt şi Slatina, procurorul Dragomir îşi desfăşoară activitatea de la jumătatea anului 2008, adică de peste 11 ani.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți