5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fragmente osoase şi două cranii, găsite pe un teren agricol din Brâncoveni

- Advertisement -

Mai multe fragmente osoase, dar şi două cranii, au fost găsite marţi seara pe un teren agricol din comuna Mărgheni de un tractorist şi alte persoane aflate în zonă, care au alertat imediat autorităţile.

Descoperirea macabră a fost făcută pe un câmp de lângă satul Mărgheni al localităţii oltene, zonă cunoscută sub denumirea „Odaia lui Soreaţă”.

Anchetatorii au fost anunţate iniţial să s-au găsit mai multe fragmente osoase şi un craniu. Însă, în urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că este vorba de osemintele umane a două persoane. „Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii. În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit unor informaţii, oasele ar fi foarte vechi, însă deocamdată nu se cunoaşte cui aparţin şi de cât timp s-ar afla în acea zonă a localităţii Brâncoveni. Ion Cheroiu, primarul comunei, spune că este exclus ca acestea să fie ale unor localnici sau ale unor persoane deshumate din cimitirul situat la o distanţă de aproximativ un kilometru. „Nu am avut persoane dispărute în localitate care să nu fie găsite. Am vorbit cu şeful de post şi nu există aşa ceva. Osemintele umane găsite par să fie foarte vechi, nu au fost nici îngropate, s-au găsit la o adâncime de vreo 30 de centimetri, a dat plugul peste ele. Nici oase deshumate nu par a fi, cimitirul din Mărgheni fiind la o distanţă de 700 de metri de locul în care s-au găsit fragmentele osoase. Mă gândesc ca în acea zonă să nu fi existat mai demult un cimitir, dar puţin probabil, pentru că acolo este teren agricol muncit an de an şi până acum nu s-a mai găsit aşa ceva”, a declarat edilul.  

Procurorii au deschis imediat dosar penal în care fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane, şi au trecut la audierea martorilor, respectiv a persoanelor care au găsit iniţial fragmentele osoase pe terenul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti. Anca Anuţa, prim-procurorul Parchetului Olt, spune că acest caz nu are legătură cu vreo altă cauză pe care anchetatorii o instrumentează. „Nu are legătură cu nicio altă cauză pe care Parchetul Olt o instrumentează. Vorbim de două schelete care au fost găsite pe acel teren agricol şi implicit vorbim despre două victime”, a spus prim-procurorul Anuţa.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului de Criminalistă din cadrul  Inspectoratului General al Poliţiei Române Bucureşti.

Scheletele găsite au fost puse acolo şi nu au fost arse

Şefa Parchetului Olt spune că anchetatorii merg spre ipoteza că oasele găsite au fost puse acolo. De asemenea, prim-procurorul Anca Anuţa a declarat că patru persoane s-au audiat în acest caz, iar în zona în care s-au găsite cele două schelete nu au fost găsite haine sau saci. Expertiza antropologică va fi cea care stabileşte vechimea osemenintelor umane.

„Mergem spre ipoteza că ele au fost puse acolo. În primă fază s-au găsit un craniu şi fragmente osoase. Şi dacă a fost integral acel schelet, este posibil ca acesta să fi fost deplasat după lucrările de arătură efectuate pe acel teren agricol. Când am făcut cercetările, al doilea schelet a fost găsit integral. S-a audiat tractoristul, colegul lui şi două persoane care mai erau prin zonă, ce l-au anunţat pe tractorist că au văzut un craniu. Nu s-au găsit haine şi nici saci la faţa locului. (…) Nu putem spune cât sunt de vechi fragmentele osoase, acesta este scopul expertizei antropologice. (…) Erau îngropate, iar expertiza va stabili cu exactitate vârsta, sexul, data decesului”, a spus Anca Anuţa.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a precizat şi faptul că scheletele celor două cadavre nu au fost arse, rezultatele preliminare ale analizei antropologice urmând să fie primite în aceste zile. „Noi am rugat ca rezultatele preliminare ale analizei antropologice să ne fie trimise în cel mai scurt timp, până la sfârşitul zilei (miercuri n.r.), mâine (joi n.r.), poimâine (vineri n.r.), nu ştiu să vă spun exact. Când le avem, o să le comunicăm. Acele cadavre nu au fost arse. Stabilirea unor semne de violenţă este un obiectiv al expertizei antopologice, identificarea unor potenţiale traumatisme craniene. S-a stabilit şi o expertiză genetică în vederea identificării profilului ADN. Se cercetări pentru fapta de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane, iar pedeapsa este de la 15 la 25 de ani închisoare sau detenţiunea pe viaţă”, a explicat Anuţa.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți