Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că rectificarea bugetară este „obligatorie”, arătând, printre altele, că pentru pensii „nu au fost pur şi simplu suficienţi bani”.
„Datele sunt clare, cifrele sunt reci, concluziile sunt un pic mai complexe şi, din păcate, a trebuit să constatăm că situaţia e cea care este, deficitul va trece, este clar, de 4%. Pe de altă parte, este la fel de clar că anumite cheltuieli trebuie făcute. Bunăoară, s-a găsit că pentru pensii nu au fost, pur şi simplu, suficienţi bani şi aici trebuie făcută o rectificare, la fel şi în alte domenii unde de multă vreme nu s-au mai făcut plăţi, nu s-au onorat contracte şi aceste lucruri sunt inadmisibile într-o societate normală şi cu un guvern responsabil. Aşadar, rectificarea e obligatorie”, a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
El a precizat că a avut, luni, „o discuţie aşezată şi aplicată” cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
„Mi-au prezentat câteva date, abordări, în special în legătură cu rectificarea bugetară, dar am discutat şi despre salariul minim”, a adăugat şeful statului.
Potrivit acestuia, creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza, urmând ca mai multe detalii în acest sens să dea reprezentanţii Guvernului.
„Am dorit să fiu informat de la sursă despre aceste lucruri”, a menţionat Iohannis.
Sursa: agerpres.ro