2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Se reabilitează ruta de ocolire a Podului Olt

- Advertisement -

Firma care a câștigat lucrările de modernizare a Podului Olt și-a asumat prin contract mai întâi modernizarea rutei ocolitoare. Este vorba despre tronsonul Slatina (strada Tudor Vladimirescu) – Curtișoara – Moșteni, care va fi folosită atât de autoturisme, cât și de mașinile de mare tonaj.

Constructorul a obținut toate aprobările necesare, iar în cel mai scurt timp va deschide șantierul. Asfaltul e degradat pe anumite porțiuni, iar pentru ca traficul să se desfășoare în siguranță e nevoie de lucrări ample de modernizare.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru varianta ocolitoare a fost dat, potrivit reprezentanților Drumurilor Naționale. Astfel, şoferii care vin dinspre Craiova nu vor mai trece pe Podul Olt, ci vor fi direcţionaţi pe o rută ocolitoare de aproximativ 33 de kilometri. Traficul va fi deviat din localitatea Găneasa, pe DN 64, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri, până în localitatea Strejești. Din DN 64, unde se va amenaja o intersecţie de tip giratoriu, traficul va fi deviat pe DJ 546 G, pe o lungime de 5,7 kilometri, apoi pe DJ 546, pe o lungime de 12,2 kilometri, revenind în DN 65, în Slatina, pe strada Tudor Vladimirescu.

Mașinile mici vor putea folosi ca variantă alternativă drumul care ocolește barajul de la Slătioara, cu intrare în Slatina pe strada Basarabilor, în zona Mânăstirii Clocociov. Podul Olt va fi închis timp de un an, perioadă în care va beneficia de reparații capitale. Investiția se ridică la peste 20 de milioane de lei, fondurile fiind alocate de la bugetul de stat.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți