Ionuţ Robert Voinea, tânărul de 22 de ani, din Caracal, care duminică a dat o spargere la o sală de jocuri din localitate, de unde acesta a fugit cu aproximativ 9.000 de lei, a fost prins. A fost căutat cinci zile de poliţişti, care l-au dat în urmărire naţională, dar şi în consemn la frontieră.
Tâlharul se afla în Caracal, în biroul avocatului său, în momentul în care a fost prins, iar acesta se afla deja, joi după-amiaza, în custodia Poliţiei. Oamenii legii au dat de el în jurul orei 15:20. „Tânărul de 22 de ani, din municipiul Caracal, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a fost depistat pe raza municipiului Caracal și în prezent se află în custodia poliției, urmând a fi prezentat instanței de judecată, pentru continuarea cercetărilor, cu acesta în stare de arest”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Duminică dimineaţa, după ce a ameninţat-o pe casiera sălii de jocuri cu o sticlă de bere, Ionuţ Robert Voinea i-a luat din seif aproape 9.000 de lei, prejudiciul fiind recuperat de poliţişti în totalitate. Caracaleanul a fost prins imediat după ce a săvârşit fapta şi dus la sediul Poliţiei Caracal, pentru audieri, însă într-o clipă de neatenţie a poliţiştilor, care acum sunt cercetaţi de superiorii lor, acesta a sărit pe geamul biroului situat la etajul I, în care dădea declaraţii, iar după ce a ajuns în boscheţii din faţa clădirii s-a făcut nevăzut.
Tânărul de 22 de ani, din Caracal, are antecedente penale. În februarie 2017, acesta a fost condamnat de 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Pedeapsa a fost dată de magistraţii Tribunalului Olt şi a rămas definitivă în martie acelaşi an după ce apelul a fost respins, ca nefondat, de judecătorii Curţii de Apel Craiova. Fapta a comis-o în aprilie 2016, când avea 19 ani, iar atunci, în curtea Şcolii 7 Caracal, l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen pe Constantin Cornel Căldăraru, un tânăr de 26 de ani, din Caracal. Deşi pe numele său judecătorii olteni au emis mandat de arestare, acesta a dat şi atunci bir cu fugiţii, poliţiştii căutându-l zile întregi. Până la urmă, s-a predat. A stat în spatele gratiilor Penitenciarului Craiova până în luna februarie a acestui an. Înainte de a împlini vârsta majoratului, se pare că Ionuţ Robert Voinea ar mai fi comis furturi şi tâlhării.
Cătălin FIRCOIU