Dacă anul şcolar trecut şi la începutul acestui an de învăţământ, elevii din oraşul Piatra Olt primeau burse şcolare de 35 de lei, respectiv 100 de lei, începând cu luna ianuarie a anului 2020 bursele pe care aceştia le vor primi vor ajunge până la 300 de lei.
Decizia ca bursele şcolare să fie mai mari a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului Local de la începutul acestei săptămâni, după ce a fost adoptat un amendament al lui Nicuşor Radu, viceprimarul oraşului Piatra Olt, care prevedea creşteri substanţiale ale cuantumului burselor.
Ţinând seama de performanţele elevilor la învăţătură, precum şi pentru a-i determina pe cei cu burse sociale şi de studiu să tindă spre bursa de merit, proiectul de hotârâre a fost aprobat de consilierii locali cu nouă voturi „pentru” şi patru „abţineri”.
Astfel, din ianuarie 2020, elevii din Piatra Olt vor obţine următoarele burse: 62 burse sociale în valoare de 100 de lei pe lună bursa; 12 burse de studiu de 250 de lei pe lună bursa şi patru burse de merit de 300 de lei pe lună bursa. Valoarea burselor a crescut considerabil, având în vedere că până acum acestea erau de 35 de lei o bursă socială şi 100 de lei bursa de studiu, respectiv bursa de merit.
Cătălin FIRCOIU