2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Nu avem cazuri de gripă în Olt

- Advertisement -

Direcţia de Sănătate Publică Olt anunţă că în judeţ până în prezent nu s-a înregistrat niciun caz de gripă sezonieră, însă pe parcursul săptămânii trecute a crescut numărul oltenilor care au fost diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii, precum şi a celor care au fost internaţi în unităţile medicale oltene. Dacă în prima săptămână din an vorbeam de aproximativ 800 de bolnavi, puţin peste 120 dintre ei fiind şi sub tratament în spital, săptămâna trecută au fost peste 1.200 de cazuri, cu peste 130 de internări.

Datele oficiale ale specialiştilor în sănătate publică arată că, în săptămâna 6 – 12 ianuarie, au fost 913 olteni diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute, 40 dintre ei fiind internaţi în spital, iar 348 au fost diagnosticaţi cu pneumonii, 94 fiind internaţi. În continuare, ponderea este deţinută de bebeluşi, copii şi tineri cu vârsta de până în 19 ani.

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură şi eficientă măsură profilactică, de aceea pentru campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere Ministerul Sănătăţii a repartizat cu titlu gratuit 52.670 doze de vaccin gripal în Olt, acestea fiind distribuite tuturor unităţilor sanitare din judeţ. Din totalul dozelor de vaccin antigripal s-au administrat deja 52.290, în prezent mai fiind disponibile doar 380. Până acum s-au imunizat 28.972 de vârstnici de 65 de ani şi peste, 19.657 de persoane cu vârsta cuprinsă între şase luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, 3.061 de medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire copii sau bătrâni şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, 406 de persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, 101 copii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani şi 95 de gravide.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți