Pe lângă fetiţa de şase ani din Slatina, elevă în clasa pregătitoare la Şcoala Gimnazială „George Poboran” din localitate, care marţi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi ar fi suspectă de gripă, după ce testul rapid a ieşit pozitiv, alţi trei copii, tot din Slatina, sunt suspectaţi că ar avea gripă şi în cazul acestora testul rapid fiind pozitiv. Aceştia au fost văzuţi tot de medicii de la Spitalul Slatina, însă părinţii au refuzat internarea şi se află sub tratament antigripal la domiciliu.
Ceilalţi trei copii au vârste cuprinse între cinci şi zece ani şi sunt din Slatina, unul dintre ei fiind tot de la Şcoala „George Poboran”, iar ceilalţi doi sunt de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 şi Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”. La fel ca şi în cazul fetiţei de şase ani, probele în cazul celor trei micuţi au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, pentru a vedea dacă testele de laborator confirmă sau nu prezenţa vreunui virus gripal.
„Starea lor de sănătate este bună. S-a propus spitalizarea, în vederea izolării, dar familia a refuzat şi s-a primit tratament antigripal la domiciliu, totodată izolarea acestora la domiciliu. A fost prescirs tratamentul specific de gripă, pentru că metodologia prevede ca până la confirmare se poate iniţia medicaţia fără să existe confirmarea, tocmai pentru a nu rata faza de debut a unui eventual caz confirmat. În privinţa celor patru copii, cu vârste între cinci şi zece ani, testul rapid a ieşit pozitiv, au fost trimise probe la Cantacuzino şi aşteptăm să primim rezultatele în trei – patru zile, maximum cinci”, a spus Cătălin Pătru, epidemiologul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Oficial, în Olt există un singur caz confirmat de gripă. O femeie de 53 de ani, din Slatina, care a primit tratament de specialitate pe Secţia Boli Infecţioase a unităţii medicale, a fost diagnosticată luni cu virusul gripal tip A, subtip H3.
Cătălin FIRCOIU