2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Activitate suspendată la Tribunalul Olt pe perioadă nedeterminată. Se judecă doar cauzele urgente

- Advertisement -

Dacă magistraţii Tribunalului Olt spuneau marţi că nu sunt de acord cu eliminarea pensiilor speciale, dar nu se alătură protestelor anunţate deja de alţi colegi din ţară, miercuri au revenit asupra acestei decizii şi au hotărât ca de joi, 23 ianuarie, să-şi suspende activitatea de judecată. Instanţa a anunţat că decizia luată este pe perioadă nedeterminată, cauzele penale urgente fiind însă judecată.

Reprezentanţii instanţei de judecată au anunţat, printr-un comunicat de presă, că se alătură şi ei colegilor din ţară care protestează împotriva eliminării pensiilor de serviciu.

„În cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Olt s-a hotărât suspendarea activității de judecată a cauzelor aflate pe rolul instanţei, începând cu data de 23 ianuarie 2020, pe o durată nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente în materie civilă (ordonanţe preşedinţiale, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, adopţia, suspendări provizorii de executare, grevă) şi a cauzelor penale, având în vedere specificul acestei secţii”, a transmis Tribunalul Olt.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți