2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

A murit fostul prefect de Olt Marin Diaconescu

- Advertisement -

Veste tristă joi dimineață pentru cei care l-au cunoscut pe Marin Diaconescu, fost prefect de Olt și deputat în Parlamentul României. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani, în locuința sa din localitatea natală, orașul Balș, după o perioadă de suferință îndelungată, fiind bolnav.

Marin Diaconescu se retrăsese de ceva timp din viața publică, însă de-a lungul anilor acesta a ocupat mai multe funcții, fiind profesor de chimie, director de unități de învățământ din Balș, deputat de Olt în trei legislaturi 1992 – 1996 din partea Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), 2000 – 2004 tot din partea PDSR și 2004 – 2008 din partea Partidului Social Democrat (PSD), însă în anul 2006 avea să devină membru al Partidului România Mare (PRM). Din decembrie 2007 și până în septembrie 2008 Diaconescu a fost un deputat independent, iar din septembrie 2008 a revenit la PRM.

Marin Diaconescu a fost și prefect de Olt în două mandate, acesta fiind nevoit să demisioneze din funcția de deputat. A fost reprezentant al Guvernului în teritoriu în perioada 1993 – 1996, respectiv 2001 – 2004. Putem spune că Marin Diaconescu a fost singurul prefect al județului Olt și unul dintre puținii din țară care și-a dus la capăt două mandate de prefect fără a fi demis.

Fostul prefect și parlamentar de Olt va fi înmormântat sâmbătă, în jurul prânzului, în orașul Balș, trupul său neînsufleţit fiind depus la biserica de la Monument.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți