1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Numărul oltenilor diagnosticaţi cu gripă a ajuns la 120 în acest sezon rece

- Advertisement -

Numărul cazurilor de gripă continuă să crească, iar până la începutul acestei săptămâni, potrivit DSP Olt, în judeţ s-au înregistrat 120 de îmbolnăviri. 37 de noi cazuri au fost numai săptămâna trecută, iar cei mai afectaţi sunt în continuare copiii, dar şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani.

Din cele 37 de îmbolnăviri cu gripă, un oltean a fost diagnosticat cu virusul gripal tip A, subtip H1, 13 cu AH3 şi 23 cu virusul gripal tip B. Potrivit DSP, toţi cei diagnosticaţui cu gripă erau nevaccinaţi antigripal în acest sezon rece, iar peste 90% dintre cazuri nu au necesitat internarea şi au primit medicaţie la domiciliu cu antivirale.

Cei mai afectaţi rămân copiii, dar şi tinerii de până în 18 ani, 36 de îmbolnăviri fiind înregistrate în rândul acestora, şi doar un singur pacient a avut peste 18 ani. Cazurile cele mai multe sunt la bărbaţi faţă de femei şi în mediul urban faţă de rural.

Din toate cele 120 de cazuri confirmate cu gripă de specialiştii laboratorului Institutului Cantacuzino din Bucureşti, 37 sunt cu virusul gripal tip A, subtip H3, două cu AH1 şi 81 cu virusul gripal tip B.

Colectivităţile de învăţământ au fost printre cele mai afectate, printre ultimele cazuri fiind cele patru confirmate cu gripă tip A, două cu laboratorul Institutului Cantacuzino şi două pe link epidemiologic, de la clasa a IV-a A a Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Slatina. Din acest motiv, cursurile au fost suspendate temporar la această clasă, însă de miercuri, 19 februarie, s-au întors la ore.

Pe lângă cazurile de gripă, alţi 1.815 olteni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute, iar 63 au fost internaţi, şi 460 cu pneumonii, din care internaţi au fost 71.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți