2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Pompierii olteni, într-o nouă competiţie sportivă

- Advertisement -

ISU şi Asociaţia Sportivă „Pompierul” Olt organizează şi anul acesta activităţi sportive cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, sărbătorită în data de 28 februarie. Miercuri, pompierii olteni, dar şi jandarmi, cadre ale Centrului „Nicolae Golescu” Slatina şi militari, au fost în competiţie.

Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Eugen Ionescu” Slatina a fost gazda „Cupei 28 februarie” la tenis de masă, iar la startul competiției s-au aliniat peste 20 de sportivi. Au fost pompieri din cadrul ISU, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, cadre de la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor Slatina, precum şi competitori de la Baza Militară 99 Deveselu şi unităţile militare 1252 și 2628 din Caracal.

La final, cei mai buni sportivi au fost premiaţi de colonelul Adrian Tănase, inspectorul şef al ISU Olt, şi maiorul Dorel Viişoreanu, preşedintele AS „Pompierul” Olt, cu diplome şi cupe. Clasamentul a fost următorul: locul I – Marian Adrian Preda (ISU Olt), locul II – Tony Muscalu (IJJ Olt) și locul III – Iulian Nicolae (IJJ Olt), la proba de simplu; locul I – Marian Adrian Preda și Flavian Rău (ISU Olt), locul II – Iulian Nicolae și Tony Muscalu (IJJ Olt) și locul III – Ştefan Stoica și Traian Dumitru (ISU Olt), la proba de dublu.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți