Preotul Ion Iagăru, din Caracal, a început o nouă campanie umanitară, prin care vrea să construiască o locuință nouă, pentru o familie nevoiașă din oraș. Cei cinci membri ai familiei trăiesc acum în condiții grele, într-o singură cameră.
„Eu nu pot face ce poţi face tu, tu nu poţi face ceea ce pot face eu, dar împreună vom face lucruri minunate!”, este apelul pe care îl lansează preotul cu inimă de aur, Ion Iagăru.
De data aceasta, vrea să ajute o familie care are mare nevoie de o casă nouă. Un profesor din Caracal i-a semnalat acest caz, iar preotul a sărit imediat în ajutorul celor nevoiași. „Părinte Iagăru, am cunoscut o familie cu o situaţie specială. Cei cinci membri ai familiei locuiesc într-o singură cameră, dar cel mai grav este că nu au nicio sursă de apă! Haideţi să-i ajutăm!”, i-a spus dascălul.
Zeci de persoane au sărit în ajutorul lor, iar în câteva zile căsuța modestă în care trăiesc cele cinci suflete are acces la o sursă de apă, după ce în curtea lor a fost forată o fântână. „Şi iată că în numai trei zile de la întâlnirea noastră, sprijiniţi şi de domnul Ion Petrişor, azi această familie are acces la apă: o fântână în curte. Dorim să le oferim şi o nouă casă. Caracaleni, ne mobilizăm?”, scrie preotul cunoscut deja în toată țara pentru campaniile sale sociale.
Mai mulți oameni au anunțat că sunt gata să se implice în această acțiune, așa că inițiativa preotului se va finaliza, cel mai probabil, cu o locuință nouă pentru familia greu încercată de soartă.
Simona VÂRBAN