4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat din Grădinari, dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

- Advertisement -

Un bărbat din comuna Grădinari s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce la începutul lunii, deși se întorsese din Italia, una dintre țările cele mai afectate de noul virus chinezesc Covid-19, nu a stat în izolare la domiciliu, acesta aflându-se la locuința soacrei din localitatea vâlceană Drăgășani, și a plecat împreună cu aceasta la cumpărături.

Dosarul penal în care este cercetat olteanul a fost înregisrat miercuri pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani.

„În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 3 martie 2020 s-a impus izolarea la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, pentru P.S.N., din comuna Grădinari, județul Olt, întrucât provenea din Italia, una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2. Izolarea s-a realizat în municipiul Drăgăşani, la locuinţa soacrei făptuitorului. Cu toate că avea cunoştinţă de obligaţia de a nu părăsi domiciliul, în data de 13 martie 2020, P.S.N. a părăsit locuinţa, deplasându-se pe raza municipiului Drăgăşani cu autoturismul, împreună cu soacra sa, pentru a efectua cumpărături”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul Drăgășani.

Poliţiștii judiciari din Drăgășani, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului Drăgășani, îl urmăresc penal pe bărbatul din Grădinari. „Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt”, mai spun procurorii.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți