5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Copilul din Slatina, depistat cu Covid-19, în stare clinică bună. Prefectul: „A fost izolat la domiciliu, împreună cu familia”

- Advertisement -

Micuțul de un an și două luni care a fost depistat cu Covid-19 este în stare clinică bună și luni seară a fost preluat cu izoleta, în autospeciala pentru transport persoane și victime multiple a ISU Olt, fiind transferat de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Slatina la Institutul național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București. Acesta, împreună cu părinții săi, s-au întors acum o săptămână din Anglia, iar după câteva zile s-a simțit rău și a ajuns la unitatea medicală din Slatina, prefectul de Olt Florin Homorean spunând că aceștia, de când s-au întors în țară, au stat în izolare la domiciliu, fiind mereu verificați de oamenii legii.

„Copilul, în vârstă de 1 an și 2 luni, s-a aflat alături de familia acestuia, sub supravegherea forțelor de ordine publică, asigurându-se un control permanent la locația în care acestei familii i se instituise măsura izolării la domiciliu, neexistând, sub nici o formă, în urma anchetei, vreo suspiciune că persoanele izolate ar fi părăsit domiciliul. Precizăm că pacientul a prezentat simptomatologie și, conform procedurilor, acesta a fost internat la Spistalul Slatina, sub supravegherea medicilor care cunoșteau istoricul de călătorie, luându-se toate măsurile necesare în vederea asigurării unei gestionări corecte a situației”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.

Cătălin Rotea, managerul Spitalului Slatina, a făcut și acesta precizări cu privire la acest caz și a spus că medicii, dar și asistentele care l-au văzut cât timp a fost internat, au purtat echipament de înaltă protecție.  „Există un caz confirmat la Spitalul Slatina, care a fost transferat aseară la un spital ierarhic superior. Este un caz ce a venit din izolare la domiciliu, care la internare a fost izolat pe Secția de Boli Infecțioase. Pacientul a fost vizitat de medici, asistente și infirmiere cu echipament de înaltă protecție, astfel încât să nu fie expus nimeni. Pacientul a plecat în stare clinică bună către un spital ierarhic superior”, a spus Cătălin Rotea.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți