5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Casa de Pensii Olt: Ghișeul pentru acordarea ajutorului de deces, închis

- Advertisement -

În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, Casa Județeană de Pensii Olt a stabilit noi măsuri suplimentare pentru protecția socială a cetățenilor, iar de la începutul lunii a luat decizia de a închide ghișeul pentru acordarea ajutorului de înmormântarea, în perioada următoare acesta urmând a fi obținut prin transmiterea documentelor necesare prin poștă sau e-mail.  

Începând cu data de 1 aprilie, pe toată perioada stării de urgență, cât și încă 60 de zile de la data încetării stării de urgență, ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza mai multor documente transmise fie cu serviciile poștale, fie în format electronic, transmite Casa de Pensii Olt.

Ajutorul de înmormântare poate fi obținut prin transmiterea următoarelor documente: cerere pentru acordarea ajutorului de deces; copia certificatului de deces; copia actului de identitate al solicitantului; copia actelor de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, a actului care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar; copia dovezii/declarației pe propria răspundere că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (factură fiscală, chitanță etc. n.r.); copia actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani; copia adeverinței care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă între 18 și 26 ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii.

Documentele vor fi transmise cu serviciile poștale, la adresa Casa Județeană de Pensii Olt, Slatina, strada Aleea Tineretului, numărul 1 A, județul Olt, sau la următoarele adrese de e-mail: pentru pensionari: claudia.maldareanu@cnpp.ro; pentru asigurați: mariana.dobrescu@cnpp.ro.

Pentru o bună gestionare a situației, orice solicitare adresată instituției prin serviciile poștale, pe e-mail sau prin fax va avea un număr de telefon al solicitantului. Relațiile cu privire la ajutorul de deces se acordă zilnic, de luni până joi între orele 08:00 – 16:30, iar în ziua de vineri între orele 08:00 – 14:00. Datele de contact pentru pensionari: telefon 0249.411.634, interior 106, fax 0249.433.669. Datele de contact pentru asigurați: telefon 0249.411.634, interior 113, fax 0249.433.669.

Plata ajutorului de deces se face prin orice mijloc de plată, cu prioritate prin virament și mandat poștal. Ajutorul de deces poate fi solicitat pe baza actelor justificative în termen de trei ani calculat de la data decesului.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți