Un bărbat de 42 de ani, din municipiul Caracal, a fost reținut vineri de polițiști, după ce acesta a reacționat violent verbal la adresa lor și i-a amenințat. Acesta se afla ieri pe strada Vasile Alecsandri, din localitate, împreună cu alte trei persoane, și s-ar fi luat de oamenii legii în momentul în care aceștia le-au cerut să se legitimeze și să prezinte declarațiile pe proprie răspundere. Caracaleanul a refuzat acest lucru, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore.
Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că în momentul în care caracaleanul a refuzat să se legitimeze polițiștii acționau, în sistem integrat, pentru impunerea respectării prevederilor ordonanțelor militare, emise pentru a preveni răspândirii infecțiilor umane cu noul Coronavirus.
„Joi, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Caracal, în timp ce acționa pentru a verifica respectarea măsurii restricționării circulației, impusă de ordonanțele militare, pe timpul stării de urgență, a observat, pe strada Vasile Alecsandri, din localitate, un grup de patru persoane. Polițiștii le-au solicitat acestora să se legitimeze și să prezinte declarația pe propria răspundere, pentru a justifica motivul prezenței în acea locație. La cererea polițiștilor, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Caracal s-a opus și a reacționat violent verbal, amenințând polițiștii. Având în vedere faptul că măsurile impuse de ordonanțele militare trebuie imperios respectate, iar prezența oamenilor legii în stradă este pentru aplicarea legislației, cetățenii trebuie să se conformeze solicitărilor legale ale polițiștilor”, a spus reprezentantul IPJ.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au fost cei care vineri au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind acuzat de ultraj. Caracaleanul de 42 de ani a fost adus cu duba mascaților la sediul IPJ, pentru a fi încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar sâmbătă va fi prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Caracal, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.