2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Pasagerii din mașina șoferului drogat, amendați de polițiștii locali

- Advertisement -

Polițiștii locali au fost cei care, miercuri după-amiază, au oprit pe strada Mănăstirii, din Slatina, autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, din localitate, care se afla sub influența substanțelor psihoactive. Oamenii legii l-au predat colegilor de la municipiu, în timp ce doi pasageri care erau cu șoferul drogat în mașină au fost amendați pentru că nu aveau la ei declarațiile pe proprie răspundere, așa cum prevăd ordonanțele militare impuse pentru a preveni răspândirea infecției umane cu virusul SARS-CoV-2.

Conducătorul auto care era sub influența drogurilor a fost prins în timpul unui control de rutină al polițiștilor locali din zona Tribunalului Olt.

Adrian Pop, directorul Poliției Locale Slatina, a spus că fiecare dintre pasagerii din autoturism a fost sancționat contravențional cu câte 2.000 de lei, pentru că nu aveau declarații pe proprie răspundere prin care să-și justifice prezența pe stradă. În schimb, șoferul avea declarație, dar și adeverință de la angajator, așa cum prevăd ordonanțele militare, însă acesta se afla sub influența a patru substanțe psihoactive – metamfetamină, cocaină, amfetamină și ketamină.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal. „Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Conducătorul auto, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Slatina, a fost condus la o unitate medicală pentru a i se preleva probe biologice. În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a declarant Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți