2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Șofer băut, încătușat de polițiștii din Caracal. A fost amendat și s-a ales cu dosar penal

- Advertisement -

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Redea, a fost încătușat, marți noaptea, de polițiștii din Caracal. Autoturismul pe care îl conducea a fost oprit în trafic de oamenii legii, iar șoferul, care era băut, s-a făcut nevăzut, fugind printre blocuri. Olteanul a devenit recalcitrant în momentul în care a fost prins, motiv pentru care polițiștii i-au pus cătușele. Totodată, acesta a fost amendat pentru nerespectarea ordonanțelor militare și s-a ales cu dosar penal.   

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că bărbatul din Redea se deplasa cu mașina cu strada Iancu Jianu, din Caracal, în momentul în care polițiștii, care desfășurau activități de verificare a măsurilor impuse de ordonanțele militare, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a acestuia. Totul s-a întâmplat în jurul orei 23:00.

„Conducătorul autoturismului a oprit, însă a fugit de oamenii legii fără a se supune solicitărilor acestora. La aproximativ 100 metri, unul dintre polițiști a imobilizat conducătorul auto. Întrucât acesta a devenit recalcitrant, conform procedurilor legale, polițiștii l-au încătușat și l-au condus la sediul poliției, în urma audierii sale fiind lăsat în libertate. Bărbatul de 32 de ani, din comuna Redea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 8.000 de lei, pentru încălcarea măsurii restricționării circulației, prevăzută de ordonanțele militare”, a spus reprezentantul IPJ.

Polițiștii au stabilit că șoferul se afla și sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul alcooltest stabilindu-se că avea o concentraţie de 0,58 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți