3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Accident grav între localitățile Brebeni și Schitu. O tânără din Slatina a murit

- Advertisement -

Accident mortal, joi după-amiaza, pe Drumul Județean 546 A, între comunele Brebeni și Schitu. Un autoturism în care se aflau două persoane a ajuns în câmp după ce șoferul, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului, a intrat într-un cap de pod, iar apoi a ajuns în câmp. Una dintre persoane, pasageră pe scaunul dreapta față și prietena conducătorului auto, a fost găsită în stop cardio-respirator de salvatori, iar în scurt timp a decedat.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, spune că polițiștii Biroului Rutier Slatina au efectuat cercetări la locul producerii evenimentului rutier.

„Din primele date polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Șerbănești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546 A, din direcția Brebeni către Schitu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil umed, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod. Echipajele specializate au intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale celor două persoane aflate în mașini. Din păcate, pasagera de 19 ani, din municipiul Slatina și-a pierdut viața. Conducătorul auto a fost transportat la spital”, a declarat reprezentantul Poliție.

Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexa pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt, au acționat pentru a acorda primul ajutor răniților.

„În accident a fost implicat un sigur autoturism, în care se aflau două persoane. Echipajele medicale au găsit pasagera din autoturism, în vârstă de 19 ani, în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Din cauza leziunilor suferite, tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată. Șoferul autoturismului, în vârstă de 20 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, conștient, politraumazat în urma accidentului”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Tânăra care a murit în urma gravului accident se afla pe scaunul din dreapta conducătorului auto și era iubita acestuia.

Polițiștii au deschis dosar penal în care fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți