2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cum decurge ancheta epidemiologică la SJA Olt. 117 contacți direcți ai cazurilor confirmate în rândul angajaților

- Advertisement -

Ancheta epidemiologică care are legătură cu focarul de COVID-19 de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Olt continuă, iar specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt au făcut publice noi date referitoare la ceea ce se întâmplă în cadrul instituției medicale. Până acum, s-au confirmat 20 de cazuri de Coronavirus numai în rândul salariaților, aceștia având 117 contacți direcți.

Cifrele date publicității de DSP sunt rezultatele anchetei desfășurată în perioada 21 – 26 mai. „Numărul total de cazuri confirmate cu COVID-19 din rândul angajaților, până la data de 26 mai – 20 de persoane, din care doi medici, cinci ambulanțieri și șoferi, 13 asistenți medicali. Numărul total contacți direcți ai cazurilor confirmate este de 117, din care 51 investigate cu laboratorul, cu următoarele rezultate: cinci cazuri confirmate (toate cele cinci cazuri sunt izolate în Secția COVID-19 a Spitalului Județean de Urgență Slatina, din data depistării; 21 probe negative; 25 probe în lucru. Total cazuri confirmate până la data de 26 mai, angajați SJA plus contacți: 20 Ambulanță și cinci contacți direcți – 25 de cazuri”, se arată într-un comunicat remis de DSP Olt.

Numărul de contacți direcți ai cazurilor confirmate cu pacienți deserviți de echipajele depistate cu infecția cu Coronavirus, datele fiind parțiale și acțiunea în derulare – 35 de suspecți testați, rezultat negativ pentru toți, mai transmit autoritățile.

DSP Olt a dat și noi detalii referitoare la sursa de infecție: „Pacienta depistată în data de 18 mai la Spitalul COVID-19 din județul Argeș (Mioveni n.r.), cu domiciliul în județul Argeș. Pentru asigurarea continuității activității, urmarea izolării persoanelor la risc , SJA își asigură permanența prin relocare de echipaje din substațiile secundare, pentru asigurarea a două – trei ture suplimentare cu trei – cinci echipaje/tură în plus. Pentru evitarea contactelor infectante echipajele relocate sunt cazate în spații puse la dispoziție de Consiliul Județean Olt în afara sediului SJA”.

În continuare, DSP Olt și-a propus să realizeze și alte acțiuni. „Verificarea  condițiilor de organizare și funcționare a SJA, conform Ordinului 1519 din 2009, de reprezentanții Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Olt. Extinderea anchetei în rândul contacților din categoria pacienților, cât și a contacților de familie, apropiați, la risc de infecția cu COVID-19. Verificarea aplicării corecte, permanent și continuu, a  măsurilor de protecție sanitară privind limitarea extinderii infecției cu noul Coronavirus”, anunță reprezentanții instituției medicale.

Autoritățile mai spun că ancheta epidemiologică este încă în derulare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți