2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Comuna Sâmbureşti va avea ştrand construit cu fonduri europene

- Advertisement -

Comuna Sâmbureşti situată în nordul judeţului Olt este într-o continuă dezvoltare, iar primarul Iulian Preda anunţă că în localitate a început construcţia unui ştrand. Investiţia, care va fi realizată de firma ce s-a ocupat şi de construirea ştrandurilor de la Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea, este finanţată cu fonduri europene, dar şi cu bani de la bugetul local.

„A crăpat ceasul… După atâtea şi atâtea probleme – proiectare, birocraţie, Coronavirus, astăzi (joi n.r.) au început lucrările la Ştrandul Sâmbureşti. Fondurile sunt asigurate din finanţare europeană – 41.000 de euro şi buget local, diferenţa”, a precizat edilul Iulian Preda.

Primarul din Sâmbureşti a mai spus că ştrandul este cel de-al doilea proiect finanţat cu bani europeni din localitate, primul fiind asfaltarea a 2,9 kilometri prin via fermei.

Iulian Preda a mai declarat că sătenii se vor bucura cât mai curând de momente de relaxare, scăldat, plajă şi mult soare la ei în localitate, invitându-i chiar… să-şi pregătească slipurile. „Partea tehnică a ștrandului va fi executată de firma care a construit Ostroveniul, iar instalațiile sunt procurate din Italia. Constructorul promite că lucrările vor fi gata în cel mai scurt timp posibil. Acest obiectiv de infrastructură mi-a mâncat toți ficații, dacă îi mai aveam, dar bucuria împlinirii unui vis este cu atât mai mare! Pregătiți slipurile!”, a conchis primarul din Sâmbureşti. 

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți