2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ploile din ultimele săptămâni au pus probleme fermierilor olteni înscrişi în programul pentru cultivarea usturoiului

- Advertisement -

Ploile abundente din ultimele trei săptămâni au pus probleme fermierilor înscrişi în programul pentru cultivarea usturoiului, care au solicitat Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) să efectueze mai devreme vizitele de evaluare în teren, astfel încât să poată să recolteze.

Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că angajaţii instituţiei sunt prezenţi în teren şi efectuează inspecţiile la cultivatorii de usturoi şi chiar s-a apelat şi la angajaţi de la APIA pentru măsurători GPS ale terenurilor cultivate cu usturoi.

„Am avut sprijin de la APIA Olt, care ne-au detaşat trei angajaţi şi au efectuat măsurători cu GPS-ul în prima fază, însă din păcate a trebuit să le facă rechemare, întrucât a venit eşantionul de control şi la dânşii. Acum avem toţi toţi salariaţii la usturoi (pentru efectuarea verificărilor în teren – n.r.) pentru că a plouat, trei săptămâni a plouat continuu, iar fermierii ne-au semnalat că putrezeşte usturoiul în pământ. Tot din cauza ploilor, terenul este îmburuienat, la poze nu prea s-a văzut usturoiul. Chiar avem probleme, pentru că le-am spus inspectorilor să constate exact realitatea din teren şi asta să scrie, să le facă evaluările şi măsurătorile exact cum prevede legea. Au fost sole în care au avut cantitatea, sole în care nu au avut cantitatea, am avut şi solicitări de remăsurători şi de recântăriri şi tot aşa”, a spus Gabriela Andronie.

Directorul DAJ Olt a precizat că în judeţul Olt sunt 238 de fermieri înscrişi în programul pentru cultivarea usturoiului, iar suprafaţa cu usturoi este de 301 hectare.

Ajutorul de minimis pentru acest program este de 3.000 de euro pe hectar, iar printre condiţii se numără cultivarea unei suprafeţe minime de 3.000 de metri pătraţi şi obţinerea unei producţii de cel puţin 3 kilograme pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți