2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Paul Stănescu, ajutor pentru HoReCa

- Advertisement -

Pandemia de COVID-19 a afectat cel mai mult industria ospitalităţii, respectiv sectorul HoReCa – Hoteluri, Restaurante, Café, iar senatorul de Olt Paul Stănescu, dar şi alţi colegi social democraţi, au venit cu un proiect de lege prin care să-i sprijine pe agenţii economici care activează în acest domeniu.

Propunerea legislativă vizează scutirea de taxa pe valoare adăugată (TVA), eşalonarea plăţii impozitelor sau granturi nerambursabile, însă îi are în vedere şi pe consumatori. Pe lângă parlamentarul Stănescu, semnatari ai proiectului mai sunt Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc și Cosmin Radu Preda.

În expunerea de motive a proiectului de lege iniţiat şi de senatorul de Olt Paul Stănescu se arată: „Sectorul «Hoteluri și restaurante» a fost și va fi cel mai afectat de pandemia COVID-19, atât prin închiderea efectivă a hotelurilor și restaurantelor pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, cât și pe parcursul anului, când condițiile de distanțare socială vor reduce capacitățile de cazare și servire. Mai mult, criza economică din acest an va afecta veniturile multor categorii de popuIație, cu impact asupra diminuării cererii, cu deosebire pentru zonele turistice mai puțin solicitate, precum stațiunile balneare sau pentru perioadele de extrasezon. Ca urmare, multe societăți din acest domeniu vor avea grave probleme financiare, în absenţa unor măsuri de susținere și compensare a pierderilor înregistrate. Deși sectorul asigură doar circa 2% din produsul intern brut, acesta are un efect semnificativ de antrenare în economie, oferind suport pentru activitatea de transport, agricuItură și industria alimentară etc.”.

Potrivit propunerii legislative, sunt cinci mari facilităţi propuse de Partidul Social Democrat prin care sectorul HoReCa să primească sprijin. Totodată, un articol al proiectului de lege arată că de facilităţi pot beneficia numai firmele care nu își vor majora prețurile cu mai mult de 10% față de perioada similară a anului trecut.

Care sunt facilităţile propuse de social democraţi

Facilităţile propuse de PSD, prin propunerea legislativă semnată de cei cinci social democraţi, printre care şi parlamentarul Stănescu sunt:

– eșalonarea plății impozitului aferent veniturilor din salarii pe o perioadă de trei luni după încetarea stării excepționale. Pentru societățile care nu accesează facilitatea de eșalonare se aplică o bonificație de 10% din sumele plătite la termenul prevăzut de lege;

– până la sfârșitul anului 2020, serviciile de cazare, restaurant și transport în scopuri turistice să fie scutite de taxa pe valoarea adăugată brută;

– pentru 2020 și 2021 statul să susțină contravaloarea tichetelor de vacanță acordate de oricare dintre angajatori, în cuantum de maximum 1.450 lei pentru un angajat;

– sprijinirea agențiilor de turism care au emis pachete turistice până la instituirea stării de urgență pentru a amâna returnarea sumelor încasate de la clienți prin instituirea unui sistem de vouchere prin care pachetele de servicii care nu au mai putut fi prestate să fie reprogramate;

– instituirea programului pentru modernizarea stațiunilor balneare prin care se propune o susținere financiară pentru astfel de investiții (ajutor nerambursabil completat cu garantarea de către stat a unei părți din creditele pentru investiții).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți