2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Două decese din cauza COVID-19 la Spitalul Caracal, în ultimele 24 de ore

- Advertisement -

Doi pacienţi diagnosticaţi cu noul Coronavirus care au fost internaţi la Spitalul Municipal Caracal, pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, au decedat în ultima zi. Este vorba despre doi bărbaţi, în vârstă de 70 de ani, unul din oraşul Corabia, judeţul Olt, iar celălalt din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, care au ajuns la unitatea medicală suport COVID-19 unde sunt trataţi pacienţii diagnosticaţi cu virusul, dar care au şi comorbidităţi, prin transfer de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Dintre cele două decese, doar unul a rămas raportat de autorităţile din judeţ şi astfel bilanţul morţilor din cauza virusului COVID-19, dar şi a ltor probleme medicale pe care le mai aveau, ajunge la 11 în Olt.

Ultimul deces, cel al bărbatului de 70 de ani, din Corabia, a fost înregistrat pe 30 iunie, fiind pozitivat cu virusul în data de 21 iunie. Ca şi comorbidităţi acesta avea accident vascular cerebral sechelar, adenom de prostată, hipertensiune arterială, diabet zaharat şi hemiplegie stângă.

Celălalt bărbat, originar din Argeş, a murit în noaptea de marţi spre miercuri la Spitalul Caracal, autorităţile din judeţul vecin fiind cele care au raportat cazul. Pe 20 iunie a fost diagnosticat cu noul Coronavirus şi, potrivit unor surse medicale, suferea de afecţiuni cardiace.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți