3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Controale la sute de agenți economici din județ. Autoritățile au dat amenzi de zeci de mii de lei

- Advertisement -

Peste 300 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, sub autoritatea Prefecturii Olt, au continuat și sâmbătă controalele în zonele aglomerate, piețe, târguri, terase, marketuri și zone de agrement, în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. S-au verificat sute de agenți economici din mediul urban, dar și din mediul rural, în urma acțiunilor fiind aplicate aproape 200 de amenzi. Printre neregulile constatate s-au numărat nepurtarea măștilor de protecție de persoanele aflate în spații închise, printre acestea și angajații unor firme, dar și prăjituri expirate de acum două luni, expuse la vânzare de o societate slătineană.

154 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate (PFA-uri) din mediul urban și 311 societăți comerciale și PFA-uri din mediul rural au fost controlate de autorități cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Totodată, peste 750 de persoane au fost legimitate și verificate dacă respecte măsurile și interdicțiile impuse de starea de alertă, în contextul pandemiei COVID-19.

Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 193 de amenzi, în valoare de 100.025 lei, dintre care 120 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 26.600 de lei, 39, în cuantum de 16.770 de lei, la Legea 61 din 1991, republicată, 13, în valoare de 33.000 de lei, la Legea 12 din 1990 și 21 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative, în valoare de 23.655 lei.

Angajații unor firme din Slatina, amendați

În municipiul Slatina, autoritățile au identificat doi angajați ai unor societăți comerciale care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1.000 de lei. Tot la Slatina, un agent economic a fost depistat în timp ce oferea spre vânzare prăjituri ambalate, expirate din luna mai 2020. Societatea a fost amendată cu 20.000 de lei, produsele fiind ridicate.

În ultimele 24 de ore, s-au efectuat și controale în trafic, în urma acestora fiind aplicate 25 de contravenții pentru încălcarea prevederilor OUG 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 7.800 lei, și au fost reținute două permise de conducere.

Autoritățile fac din nou apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare socială pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru protecția celor din jur.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți