Județul Olt, dar și alte zone din sudul și estul țării, se află timp de două zile sub incidența unui cod galben de caniculă și intensificări ale vântului. Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie se anunță temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius, în timp ce indicele temperatură-umezeală atinge sau depășește pragul critic. Vântul va avea și el viteze de până la 55 de kilometri pe oră, iar nopțile sunt și acestea tropicale.
Codul galben de vreme călduroasă este în vigoare vineri, dar și pe parcusul zilei de sâmbătă.
„Pe arii extinse în regiunile sudice și estice vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35 – 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 kilometri pe oră. În Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade”, anunță meteorologii.
Sursa citată mai arată că ITU va depăși pragul critic de 80 de unități și în Câmpia de Vest.
Pentru siguranța locuitorilor județului Olt, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au mai multe recomandări de care ar trebuit ținut cont în perioadele caniculare.
Atenție! Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul!
Evitați aglomerația, expunerea la soare, efortul fizic intens în intervalul orar 11:00 – 18:00.
Purtați haine lejere, subțiri, din bumbac, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.
Consumați 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu foarte reci (un pahar la 15 – 20 de minute).
Evitați băuturile alcoolice și cele ce conțin cofeină sau zahăr și alimentele cu conținut sporit de grăsimi.
Nu lăsați copiii singuri în autoturismele expuse la soare!
Cătălin FIRCOIU