2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un oltean a apelat abuziv numărul de urgență 112 de peste 9.500 de ori

- Advertisement -

Un oltean deține recordul absolut la nivel național în privința apelurilor abuzive efectuate la 112. Potrivit datelor oficiale raportate de Sistemul 112, în primele șase luni ale anului acesta a apelat abuziv numărul de urgență de peste 9.500 de ori.

În sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri în primele șase luni din anul 2020, 2,6 milioane dintre acestea reprezentând urgențe. Din totalul apelurilor înregistrate, peste 311.000, respectiv 6,47% au fost apeluri abuzive.

O persoană din Olt, respectiv un bărbat care a folosit o cartelă PrePay, este pe primul loc în țară după ce a sunat de 9.544 ori fără a avea o urgență, iar alte 44 au apelat abuziv numărul 112 de cel puțin o mie de ori, anunță reprezentanții serviciului.

„Centrele de preluare a apelurilor 112 sunt operative 24 de ore timp de 7 zile pentru a ajuta cetățenii care au o urgență, însă este nevoie să conștientizăm că, doar sunând responsabil la 112, putem beneficia de intervenții rapide și eficiente. Peste 2,2 milioane de apeluri din totalul celor primite în prima jumătate a anului 2020 nu au fost urgențe, dintre care peste 311.000 au fost apelări abuzive. Cetățenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgență reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informații sau au folosit linia de urgență în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenția agențiilor specializate (Ambulanță, Poliție, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, Salvamont etc)”, se arată într-un comunicat remis de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Cetățenii trebuie să sune responsabil la serviciul unic de urgență 112, anunță STS. Apelarea abuzivă a numărului se pedepsește cu amendă de până la 2.000 de lei și până la 200 de ore de activități în folosul comunității, iar dacă echipele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei și până la 400 de ore de activități în folosul comunității. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne.

„Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de  intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor. Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență”, mai transmite STS.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți