Tot mai mulți alegători din județul Olt au ieșit la urne în ultimele ore, iar la ora 15:00 în trei secții de votare, toate situate în mediul rural, prezența era de peste sută la sută.
Prezența cea mai mare la vot era la secția de votare de la școala din satul Bărbălăi al comunei Tătulești, respectiv de 118,34%. Aici, până la ora 15:00, au fost la urne 200 de votanți, 111 fiind pe listele permanente și 89 pe listele suplimentare. Secția de votare este urmată de o alta tot din aceeași localitate, respectiv cea din satul Mircești – 104,80%, și cea din sediul fostei Brigăzi Agricole din satul Moțoești al comunei Bărăști, unde prezența la vot era de 102%. În alte două secții de votare, prezența la urne se apropie de sută la sută, fiind vorba de secția de la Școala cu clasele I – VIII din satul Chilia al comunei Făgețelu, de 96,70%, și o altă secție din comuna Tătulești, cea de la Școala Gimnazială Tătulești, unde prezența era de 93,33%.
La polul opus, privința prezența la vot în secțiile din județul Olt, se situează Secția 48 de la Școala Generală „George Poboran” Slatina – 17,97%, Secția 49 de la Colegiul Național „Ioniță Asan” Caracal – 17,41%, Secția 39 de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina – 17,01%, Secția 34 de la Liceul Tehnologic Metalurgic – 15,61% și Secția 35 tot de la Liceul Tehnologic Metalurgic – 15,22%. La această ultimă secție, dintre cei 1.635 de înscriși pe listele permanente, au votat doar 249 de persoane, 247 fiind pe liste permanente și doi pe cele suplimentare.
Cătălin FIRCOIU