2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

65 de infecții noi cu virusul SARS-CoV-2 și două decese în județ, raportate în ultima zi

- Advertisement -

S-au raportat noi cazuri Coronavirus în judeţul Olt, în ultimele 24 de ore. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, marți au fost anunțate alte 65 de îmbolnăviri cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, iar bilanțul total, de la începutul pandemiei, a ajuns la 2.296. Este un alt record al numărului de infecții COVID-19 comunicate într-o singură zi, când, din păcate, înregistrăm și alte două decese.

În Olt avem în continuare și bolnavi care sunt internați în spitalele din municipiile Slatina şi Caracal, unde sunt trataţi cei infectaţi cu COVID-19, cu rezultat pozitiv în urma retestării pentru depistarea bolii.

Datele oficiale ale autorităților centrale arată că, distinct de cele 65 cazuri nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, sunt 17 persoane din județ ce au fost reconfirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

Din totalul de 2.296 de îmbolnăviri cu noul Coronavirus, în Olt sunt și 84 de persoane depistate cu virusul care au pierdut lupta cu boala, de la începutul pandemiei, însă toate, pe lângă infecţia COVID-19, aveau și alte probleme medicale. Două dintre aceste decese au fost raportate în ultima zi, fiind vorba despre un bărbat de 73 de ani, care a murit la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 din județ, și o femeie de 60 de ani, care a încetat din viață la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Bărbatul care a decedat era din comuna Deveselu, fiind internat la Spitalul Caracal în data de 29 septembrie, în aceeași zi fiind și confirmat cu virusul SARS-CoV-2. În cursul zilei de luni, 12 octombrie, din păcate, acesta a murit, cauza decesului, potrivit specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Olt, fiind stopul cardiorespirator, pneumonie și infecția COVID-19, iar ca și comorbidități având astm bronșic.  

Femeia era din municipiul Slatina, iar pe 2 octombrie a fost internată la Spitalul Slatina, ziua următoare fiind confirmată cu noul Coronavirus. Data decesului a survenit pe 11 octombrie, cauza acestuia fiind stopul cardiorespirator, sepsis, pneumonie și infecția cu virusul, boli associate pe care le avea fiind diabet zaharat tip II, fibrilație atrială și hipertensiune arterială.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți