Noi decizii au fost luate joi de membrii Comitetului Județean pentru Situați de Urgență Olt, în contextul pandemiei de Coronavirus și odată cu prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie. Pe baza datelor Direcției de Sănătate Publică Olt, autoritățile județene au introdus alte restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 în județ, mai ales că rata de incidență a infectărilor este de peste 1,5 cazuri la mia de locuitori, chiar 3 cazuri la 1.000 de persoane, în mai multe localități. La Caracal, Cezieni și Perieți rata de incidență este deja de peste 3 cazuri la o mie de locuitori, iar aici aproape totul a fost închis, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie. Inclusiv cursurile vor fi desfășurate de toți elevii din unitățile de învățământ caracalene doar în mediul online, în următoarele două săptămâni.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Olt, localitățile din judeţ unde incidența cumulată a cazurilor COVID în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori sunt municipiul Caracal – 3,17 rată de incidenţă, comuna Cezieni – 3,09 și comuna Perieţi – 3,05.
„În aceste localităţi se aplică următoarele restricţii corespunzătoare ratei de infectare: desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă; purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise”, au transmis autoritățile județene.
Municipiul Slatina, dar și alte patru comune, au o incidență cumulată a cazurilor de Coronavirus în ultimele două săptămâini mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală de 3 la mia de persoane. La Slatina rata de infectare este de 2,10, iar în celelalte patru aceasta se prezintă astfel: Milcov – 2,72, Dobreţu – 2,52, Nicolae Titulescu – 1,71 şi Brâncoveni – 1,59. Restricţiile stabilite în aceste localități sunt: desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului; purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 de metri de intrarea în perimetrul școlii.
În celelalte unități administrativ teritoriale din județul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5 cazuri la mia de locuitori. În aceste localităţi se aplică următoarele restricţii coresăpunzătoare acestei rate de infectare: desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului; purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
Tot în ședința CJSU Olt de joi s-a decis suspendarea temporară, pentru o perioadă de două săptămâni, începând de vineri, 16 octombrie, a activităţilor didactice care presupun prezenţa „faţă în faţă” din toate unităţile de învăţământ din municipiul Caracal.
Cursurile „față în față”, suspendate și în alte școli
De asemenea, s-a hotărât suspendarea activităților didactice organizate în modalitatea ,,față în fațăˮ în unele clase din unități de învățământ din județul Olt, pe o perioadă de 14 zile, acolo unde cursurile vor fi desfăşurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerului Educaţiei și Cercetării, respectiv: clasa a V-a B (o grupă), clasa a VI-a A (o grupă), clasa a VII-a C (o grupă), clasa a X-a C (o grupă), clasa a VIII-a A de la Liceul cu Program Sportiv Slatina (perioada 13 – 26 octombrie); clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „George Poboran” Slatina (perioada 13 – 26 octombrie); clasa a VI-a B de la Școala Gimnazială „Ștefan Protopopescu” Slatina (perioada 12 – 25 octombrie); clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal (perioada 4 – 17 octombrie); clasa a VI-a de la Școala Gimnazială Fărcașele, (perioada 13 – 26 octombrie); clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Vișina Nouă (perioada 12 – 25 octombrie).
Totodată, s-a hotărât reluarea activităților didactice în modalitatea ,,față în fațăˮ – scenariul 1 sau scenariul 2 de funcționare, pentru clasele din unitățile de învățământ ce au funcționat în scenariul 3, respectiv: clasa a VII-a B de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina, clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială Izbiceni, clasa I-a de la Școala Gimnazială Sinești – Potcoava, clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Rotunda, clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Studina.
Cătălin FIRCOIU