1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Puțin peste 24% dintre olteni au votat până la ora 15:00. În două secții, prezență de peste sută la sută

- Advertisement -

Prezența la urne la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, nu este una numeroasă la nivelul județului Olt, potrivit datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente. Cu șase ore înainte de închiderea celor 380 de secții de votare, 86.829 de alegători olteni, adică 24,08%, și-au exprimat opțiunea de vot alegându-i pe senatori și deputați, 54.400 fiind din mediul rural, iar 32.429 din cel urban. În județ avem și două secții unde prezența la urne este de peste sută la sută.

Cătălin FIRCOIU

Din totalul de 86.829 de votanți, 75.179 sunt pe listele permanente, 10.080 au votat pe listele suplimentare, în timp 1.570 au solicitat urna mobilă pentru a-i alege pe cei care le vor reprezenta interesele în Parlamentul României.

Secțiile de votare unde prezența la vot este deja de peste sută la sută sunt cea de la Grădinița cu Program Normal din Bătăreni, Colonești – 102,72% și de la sediul fostei Brigăzi Agricole Moțoești, Bărăști – 102%. Totodată, cei mai puțini alegători au fost până acum la secțiile de votare de la Școala cu clasele I-VIII din Bălănești, Mărunței – 12,48% și Școala Gimnazială Scărișoara – 10,94%.  

Potrivit informațiilor Autorității Electorale Permanente, până la ora 21:00, când se închid secțiile de votare, în județul Olt sunt așteptați la urne 360.528 de alegători.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți