Un eveniment privat, care era organizat la un local din municipiul Slatina și la care participau aproximativ 50 de persoane, a fost oprit sâmbătă seara de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt ce au efectuat verificări la mai multe terase și restaurante din localitate, cu privire la respectarea măsurilor impuse pe perioada stării de alertă, având în vedere contextul actual al pandemiei de Coronavirus.
În urma controlului efectuat la o societate comercială, în jurul orei 21:15, oamenii legii au constatat faptul că în incinta restaurantului era organizată o petrecere cu prilejul zilei de naștere a unui invitat, la care participau aproximativ 50 de persoane, atmosfera fiind întreținută de o formație vocal – instrumentală. „Polițiștii au întrerupt evenimentul și au sancționat contravențional organizatorul cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Totodată, polițiștii de investigare a criminalității economice au constatat faptul că și la o terasă, tot din municipiul Slatina, nu erau respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor, numărul persoanelor prezente depășind limita de 30% din capacitatea localului. Administratorul locației a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.500 de lei, conform prevederilor Legii 55 din 2020 .
Însă, polițiștii olteni, sub autoritatea Prefecturii Olt, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun pe parcursul întregii zile de sâmbătă. Scopul vizat de misiuni l-a constituit prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, spune reprezentantul IPJ. În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate aproximativ 1.400 de persoane, verificate 81 societăți comerciale, restaurante, terase și parcuri, precum și 44 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru nepurtarea măștii de protecție.
Autoritățile reamintesc că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice. De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00, cu câteva excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
„Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus”, a conchis Alexandra Dicu.