O firmă care funcționa în Piața Progresu’, din municipiul Slatina, a rămas vineri fără mii de țigarete de contraband care au fost confiscate de polițiștii slătineni care au acționat pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit în toate piețele din localitate.
„În urma activităților desfășurate, polițiștii Compartimentului Poliției de Proximitate au găsit la o societate comercială 2.440 de țigarete care nu prezentau timbre de marcaj fiscal. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
Sursa citată a adăugat că oamenii legii au deschis în cauză dosar penal în care fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia.