2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Orașul Balș va avea centru multifuncțional și zonă de agrement, printr-un proiect pe fonduri europene implementat prin POR

- Advertisement -

Balș, localitatea de pe malul Oltețului, va beneficia până în octombrie 2022 de un centru multifuncțional destinat organizării de evenimente și festivități culturale și recreative, precum și de amenajarea unui spațiu public în aer liber, care include zona de agrement „Balta Gării” și drumul de acces, respectiv strada Nufărului. Investițiile, a căror valoare este de 13,8 milioane de lei, vor fi realizate prin accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. 

Contractul de finanțare destinat îmbunătățirii calității vieții locuitorilor, dezvoltării și creșterii atractivității orașului Balș, a fost semnat marți de Marilena Bogheanu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, și Cătălin Rotea, primarul urbei

Proiectul, care se va derula prin POR, este finanțat în cadrul Axei Prioritare 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, și are o valoare totală de 13,8 milioane de lei, din care 13,5 milioane de lei este finanțare nerambursabilă atât pentru construirea centrului multifuncțional, cât și pentru asfaltarea străzii Nufărului și amenajarea zonei de agrement „Balta Gării”, cândva o atracție pentru locuitori, spațiu de promenadă și socializare. Contribuția Primăriei Balș va fi de 2%, în valoare de 276.000 de lei.

„Prin acest proiect, în cadrul componentei A, se urmărește construirea unui spațiu destinat organizării de evenimente și festivități culturale și recreative. Viitorul centru multifuncțional va fi construit în vecinătatea Liceului Teoretic «Petre Pandrea», pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 23 – 25. Cea de-a doua componentă a proiectului – B va rezolva o problemă importantă legată de mediu, întrucât, în prezent, zona de agrement în aer liber nu este igienizată. Pe terenul respectiv sunt depozitate gunoaie menajere, iar lacul este colmatat pe o suprafață foarte mare. În urma investiției realizate prin POR 2014 – 2020, zona «Balta Gării» va fi transformată într-un spațiu destinat organizării în aer liber de evenimente și festivități culturale și recreative, iar locuitorii Balșului se vor putea plimba şi relaxa într-o oază de verdeaţă. Cele două obiective de investiție au fost gândite astfel încât să se completeze reciproc”, se arată într-un comunicat remis de ADR S-V Oltenia.

Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, până la data de 31 octombrie 2022. Potrivit agenției, proiectul implementat cu fonduri europene va contribui la revitalizarea localității de pe malul Oltețului, la crearea unor spații de recreere și agrement, precum și la reducerea poluării. Valoarea totală a celor zece proiecte contractate până acum de Primăria Balș, prin POR 2014 – 2020, este de 8,9 milioane de euro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți