O petrecere privată, la care participa un număr mare de persoane, a fost oprită în noaptea de duminică spre luni de polițiști, care au aplicat amenzi de peste 10.000 de lei. Cheful era organizat într-un spațiu închis, în sediul unei societăți comerciale din comuna Bobicești, polițiștii din localitate fiind cei care s-au sesizat cu privire la faptul că la acesta participă aproximativ 20 de persoane, fiind nerespectate astfel restricțiile privind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
„La fața locului au fost identificate 18 persoane, participante la petrecere, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.000 de lei, fiind luată măsura închiderii petrecerii”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Sursa citată a mai spus că în ultimele 24 de ore, polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, sub autoritatea Prefecturii Olt, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Zonele aglomerate, barurile, terasele, restaurantele, dar şi mijloacele de transport în comun, au fost controlate cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii noului Coronavirus.
Peste 240 de forţe de ordine au participat la acțiunile de duminică, fiind verificate 105 societăți comerciale, precum şi 110 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate peste 1.200 de persoane. Pentru abaterile constatate s-au aplicat 151 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55 din 2020, în cuantum de 23.250 de lei, dintre care 133 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 12.250 de lei, și 18 persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind participarea la activităţi în spaţiu închis, în valoare de 11.000 de lei.