2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

O femeie din Caracal a murit într-un grav accident. Alte trei persoane, printre care și un copil de 11 luni, au fost rănite

- Advertisement -

O femeie de 48 de ani, din municipiul Caracal, și-a pierdut viața într-un accident de circulație grav produs sâmbătă, în jurul orei prânzului, în localitate. Alte trei persoane, printre care și un copil de 11 luni, au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.

Cele patru persoane, dar și un bărbat care a refuzat transportul la spital, se aflau într-un autoturism care a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Cel mai probabil, șoferul, un tânăr de 26 de ani, din comuna Dobrosloveni, a pierdut controlul direcției de mers și a ieșit de pe partea carosabilă, apoi s-a răsturnat.

Evenimentul rutier s-a produs pe strada Walter Mărăcineanu, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor intervenind pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, dar și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță.

„La sosirea echipajelor de salvatori, toate cele cinci victime care se aflau în autoturismul implicat în accidentul rutier, printre care și un copil, în vârstă de 11 luni, se aflau în afara acestuia. O femeie de 48 de ani, din municipiul Caracal, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind imediat începute manevrele de resuscitare. Pacienta nu a răspuns manevrelor specifice și a fost declarată decedată. O femeie, în vârstă de 25 de ani, politraumatizată prin accident rutier și copilul, fără urme vizibile de traumă, au fost transportați la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Caracal. Tot la Urgențe Caracal a fost transportat și șoferul autoturismului, în vârstă de 26 de ani, din Dobrosloveni, cu traumatism la membrul superior stâng. Cea de-a cincea persoană implicată în accident, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a fost monitorizat la locul evenimentului și a refuzat transportul la spital”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Și polițiștii rutieri au intervenit în zonă, pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiul Caracal s-au deplasat de îndată la locul accidentului. Se pare că în eveniment ar fi fost implicat un singur autoturism, găsit răsturnat în afara părții carosabile. Din păcate, o femeie, în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturism, a decedat. Alți doi pasageri, printre care și un minor de 11 luni, precum și conducătorul auto au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Șoferul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Dobrosloveni, a fost testat cu aparatul alcooltest și nu se afla sub influența alcoolului”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți