620 de gospodării din municipiul Slatina și alte 488 din comuna Brebeni au fost selectate pentru a participa la recensământul de probă efectuat de Institutul Național de Statistică în luna martie 2021, în etapa de pregătire a Recensământului Populatiei și Locuințelor care va avea loc în semestrul I al anului 2022.
Potrivit unui comunicat remis de Direcția Regională de Statistică Olt, recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodäriile selectate în eșantion indiferent de cetățenie, utilizând criteriul resedință obișnuită.
În perioada 10 – 16 martie 2021, persoanele cuprinse în eșantion se vor autorecenza prin completarea chestionarului online după preînregistrare, iar în perioada 22 – 31 martie cei care, din motive obiective, nu s-au putut autorecenza vor primi vizita unui recenzor pentru realizarea interviului față în față.
„Scopul recensământului populației și locuințelor de probă este doar de testare a capacității de colectare, stocare prelucrare a datelor de recensământ. În anul 2022, în România, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene, se va realiza Recensământul Populației și Locuințelor. Pentru că recensământul este o cercetare statistică complexä, în luna martie 2021, Institutul Național de Statistică efectuează un recensământ de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării alese atât din mediul urban, cât din cel rural. Informații privind eșantionul selectat din fiecare localitate pentru recensământul de probă sunt disponibile pe site-ul Direcției Regionale de Statistică Olt”, se arată în comunicatul instituției.
Recensământul populației și locuințelor din anul 2022 este primul recensământ care se va desfășura preponderent online. Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi pași. Pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare, pentru membrii gospodăriei, disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia poștală, iar pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-și propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de e-mail indicată de fiecare, la preînregistrare.
„Preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual. Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tabletă, laptop sau PC. Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia de SARS-CoV-2 este recomandatä autorecenzarea (prin completarea chestionarului online). Autorecenzarea aduce mai multe beneficii: evitarea contactului cu persoane externe locuinței, gestionarea timpului liber conform preferințelor, precum și asigurarea calității räspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană. În cazul în care unele dintre persoanele care fac parte din eșantionul recensământului de probä, din motive întemeiate, nu se vor putea autoînregistra, vor primi vizita recenzorului la adresa de reședință pentru completarea chestionarului prin metoda interviului față în față”, mai transmit reprezentanții Direcției de Statistică Olt.
Recensământul de probă se va desfășura în trei etape: etapa I până în data de 9 martie – pregătirea bazei de date cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative precompletarea chestionarelor individuale; etapa II între 10 și 16 martie – autorecenzarea (completarea chestionarelor online de către persoanele din gospodăriile cuprinse în eșantion); etapa III între 22 și 31 martie – deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor față în față în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s-a putut efectua autorecenzarea.
„Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE 679/2016) anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi fäcute publice nici diseminate în vreun fel. Participarea la recensământ și furnizarea de informații corecte și complete, fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului față în față cu un recenzor sunt obligatorii. Refuzul de a furniza informațiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum și furnizarea de informații incorecte constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 19/2020 privind organizarea si desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România runda 2021, modificatä. Recensământul de probä este necesar în vederea îmbunătățirii modului de organizare și desfășurare a recensământului propriu-zis din primul semestru al anului 2022.
Ce este reședința obișnuită
Potrivit statisticienilor olteni, reședința obișnuită reprezintă locul în care o persoană își petrece în mod obișnuit perioada zilnică de odihnă, fără a ține seama de absențele temporare pentru recreere, vacanțe, vizite la prieteni și rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios. Reședința obișnuită poate să fie cu domiciliul sau poate să difere în cazul persoanelor care aleg să-și stabileascä reședința obișnuită în altă localitate decât cea de domiciliu din țară sau străinătate. Mai multe informații despre Recensământul Populației și Locuințelor care se va desfășura în semestrul I al anului 2022 și despre recensământul de probă se pot obține accesând site-ul www.recensamantromania.ro.