3.1 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Una dintre mașinile hingherilor din Slatina, distrusă de o iubitoare de animale

- Advertisement -

Unul dintre cele două autovehicule cu care angajații Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din subordinea Consiliului Local al municipiului Slatina a devenit nefolosibilă după un incident petrecut miercuri după-amiază, la aproape 50 de metri de intersecția străzilor Basarabilor și Banului. Totul s-a întâmplat după ce o iubitoare de animale a tras de ușa laterală a mașinii, care a căzut pe carosabil, intervenția acesteia fiind după ce hingherii au capturat un câine maidanez și porniseră de pe loc.

În urma nefericitului eveniment, activitatea serviciului de ecarisaj al Primăriei Slatina, care deservește și municipiul Caracal, a fost serios afectată, având în vedere că mașina nu mai poate fi folosită perioada imediat următoare, pentru capturarea câinilor comunitari rămânând să fie utilizată doar un singur echipaj.     

„Echipa de capturare se afla în timpul programului, au prins un câine și au reușit să-l bage în mașină. S-a pus în mișcare, iar în acel moment a apărut o doamnă iubitoare de animale, a tras de ușa laterală a vehiculului, aceasta s-a desfăcut și a căzut, fapt ce a dus la blocarea activității și, automat, la indisponibilizarea acesteia. A fost vorba despre un câine comunitar capturat de pe stradă, la o distranță de aproape 50 de metri de intersecția străzilor Basarabilor și Banului. Femeia nu a pățit nimic, cel mai probabil se va face dosar pentru distrugere. Încercăm să recuperăm cheltuielile pentru reparația mașinii, care va fi dusă în service, iar în perioada următoare ne vom desfășura activitatea doar cu un vehicul, în condițiile în care deservim și municipiul Caracal. Ne-a blocat activitatea, cred că aceasta era și intenția clară a doamnei respective”, a declarat Bogdan Apostoliceanu, directorul Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Slatina.

Și polițiștii au fost chemați să intervină la fața locului, pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

„La data de 17 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, au fost sesizați că pe strada Basarabilor din localitate, este o stare conflictuală în desfășurare. L-a fața locului a fost identificată o femeie de 62 de ani, din Slatina, care, dorind să asiste la capturarea unui câine de către lucrătorii Serviciului public de gestionare al câinilor fără stăpân Slatina, în momentul plecării acestora de pe loc cu o autoutilitară, aceasta ar fi rămas cu mâna stângă pe portieră, moment în care portiera s-a rupt și a căzut pe sol. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, desfășurând activități pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți