3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Situația degradantă a Sălii Polivalentă din Slatina, adusă în atenția ministrului Dezvoltării de senatorul Siminica Mirea

- Advertisement -

„Care este stadiul fizic al lucrărilor la Sala de Sport Multifuncțională din municipiul Slatina, județul Olt? Când va fi recepționată investiția?” este întrebarea pe care senatorul PSD Siminica Mirea a adresat-o miercuri lui Attila-Zoltán Cseke, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Investiția este realizată de Compania Națională de Investiții, care este în subordinea acestui minister, proiectul pe care îl are în desfășurare fiind unul vital pentru viața sportivă, și nu numai, a municipiului Slatina. La ora actuală stadiul lucrării este cel de „șantier”, un șantier cu lucrări care au stagnat de ani buni.

„Obiectivul «Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată», proiect realizat prin Compania Națională de Investiții SA (CNI), a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării sălii, sub titulatura de «Sală Polivalentă», iar la sfârșitul lui 2011 lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul «Săli de sport», conform legislației în vigoare. Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 metri pătrați. Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat. Antreprenorul desemnat de către CNI se află în imposibilitatea de a continua execuția. Chiar și în această situație, necesitatea continuării lucrărilor este obiectivă. Slatina are numeroase proiecte publice sportive, de anvergură națională, cum ar fi: handbal, atletism, baschet, volei, tenis de masă, tenis de câmp, judo…”, transmite deputatul social democrat Siminica Mirea.

Sursa citată spune că, din păcate, stadiul fizic al lucrărilor duce, în prezent, chiar la degradarea celor deja executate, prin lipsă de continuitate, prin neefectuarea etapelor fizice de montare a șarpantei.

„Considerând necesară implicarea ministrului în deblocarea lucrărilor la acest obiectiv, am formulat următoare întrebare, aşteptând un răspuns edificator şi constructiv: «Care este stadiul fizic al lucrărilor la Sala de Sport Multifuncțională din municipiul Slatina, județul Olt? Când va fi recepționată investiția?». Aştept cu mare interes răspunsul, pentru că slătinenii merită să intre în rând cu muncipiile reşedinţă de judeţ, care au astfel de edificii”, a adăugat parlamentarul PSD de Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți