Incidența cazurilor de Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, este schimbătoare de la o zi la alta, iar luni la nivelul județului Olt aceasta este de 1,66 la mia de locuitori, aproape identică cu cea din ziua anterioară. Dacă duminică vorbeam de faptul că în comuna Voineasa, cu o incidență de peste 4 îmbolnăviri, sunt implementate noile restricții, respectiv circulația persoanelor interzisă după ora 20:00 și închiderea magazinelor și a altor locații la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, acestea nu mai sunt în prezent în vigoare, având în vedere că incidența a scăzut la sub 3,5 la o mie de persoane. Însă, la această dată, la un pas de a intra în vigoare noile măsuri suplimentare este comuna Grădinari, ținând cont că rata de infectare este de 4.
Slatina, municipiul reședință de județ, este cea de-a doua localitate din Olt cu o incidență ridicată, aceasta fiind de 3,48 la mia de locuitori, în creștere față de ziua de duminică. Totodată, sunt și 28 de localități oltene în care, în ultimele două săptămâni, nu s-a înregistrat niciun caz pozitiv COVID-19.
Cum arată incidența infecțiilor SARS-CoV-2 în toate cele 112 unități administrativ teritoriale
1 | GRĂDINARI | 4 |
2 | MUNICIPIUL SLATINA | 3.48 |
3 | BĂBICIU | 3.38 |
4 | VOINEASA | 3.3 |
5 | ICOANA | 2.91 |
6 | OSICA DE SUS | 2.86 |
7 | ORAŞ DRĂGĂNEŞTI-OLT | 2.75 |
8 | BRÂNCOVENI | 2.73 |
9 | SLĂTIOARA | 2.72 |
10 | ORAŞ CORABIA | 2.42 |
11 | MILCOV | 2.37 |
12 | FĂGEŢELU | 2.36 |
13 | VULTUREŞTI | 2.29 |
14 | MUNICIPIUL CARACAL | 2.22 |
15 | VALEA MARE | 2.16 |
16 | GĂVĂNEŞTI | 2.15 |
17 | ORAŞ BALŞ | 1.99 |
18 | PERIEŢI | 1.94 |
19 | CÂRLOGANI | 1.84 |
20 | CEZIENI | 1.84 |
21 | ORAŞ POTCOAVA | 1.76 |
22 | OBÂRŞIA | 1.66 |
23 | VITOMIREŞTI | 1.63 |
24 | MĂRUNŢEI | 1.59 |
25 | COTEANA | 1.39 |
26 | DOBROTEASA | 1.35 |
27 | GÂRCOV | 1.35 |
28 | OSICA DE JOS | 1.29 |
29 | ORAŞ PIATRA-OLT | 1.25 |
30 | TESLUI | 1.25 |
31 | BÂRZA | 1.16 |
32 | CRÂMPOIA | 1.16 |
33 | CURTIŞOARA | 1.16 |
34 | VERGULEASA | 1.15 |
35 | GĂNEASA | 1.14 |
36 | IANCA | 1.14 |
37 | STUDINA | 1.14 |
38 | DRĂGHICENI | 1.1 |
39 | FĂLCOIU | 1.08 |
40 | RADOMIREŞTI | 1.08 |
41 | TĂTULEŞTI | 1.07 |
42 | PLEŞOIU | 1.06 |
43 | PÂRŞCOVENI | 1.02 |
44 | GIUVĂRĂŞTI | 0.95 |
45 | BALDOVINEŞTI | 0.93 |
46 | IZBICENI | 0.92 |
47 | CORBU | 0.91 |
48 | MORUNGLAV | 0.89 |
49 | STOENEŞTI | 0.89 |
50 | OPORELU | 0.88 |
51 | BĂRĂŞTI | 0.79 |
52 | GROJDIBODU | 0.78 |
53 | ROTUNDA | 0.77 |
54 | TUFENI | 0.77 |
55 | VĂDASTRA | 0.77 |
56 | BREBENI | 0.75 |
57 | MIHĂEŞTI | 0.75 |
58 | RUSĂNEŞTI | 0.74 |
59 | DOBRUN | 0.71 |
60 | IANCU JIANU | 0.7 |
61 | CĂLUI | 0.68 |
62 | ORAŞ SCORNICEŞTI | 0.68 |
63 | BOBICEŞTI | 0.66 |
64 | IPOTEŞTI | 0.64 |
65 | BĂLTENI | 0.62 |
66 | MOVILENI | 0.62 |
67 | ŞTEFAN CEL MARE | 0.61 |
68 | VIŞINA NOUĂ | 0.6 |
69 | IZVOARELE | 0.58 |
70 | SÂRBII – MĂGURA | 0.55 |
71 | DOBROSLOVENI | 0.54 |
72 | CUNGREA | 0.53 |
73 | TIA MARE | 0.5 |
74 | SPRÂNCENATA | 0.44 |
75 | FĂRCAŞELE | 0.42 |
76 | STOICĂNEŞTI | 0.42 |
77 | SCHITU | 0.39 |
78 | GOSTAVĂŢU | 0.36 |
79 | REDEA | 0.36 |
80 | TRAIAN | 0.35 |
81 | CILIENI | 0.33 |
82 | STREJEŞTI | 0.33 |
83 | VĂDĂSTRIŢA | 0.33 |
84 | BRASTAVĂŢU | 0.24 |
85 | BUCINIŞU | 0 |
86 | COLONEŞTI | 0 |
87 | DĂNEASA | 0 |
88 | DEVESELU | 0 |
89 | DOBREŢU | 0 |
90 | GHIMPEŢENI | 0 |
91 | GRĂDINILE | 0 |
92 | GURA PADINII | 0 |
93 | LELEASCA | 0 |
94 | NICOLAE TITULESCU | 0 |
95 | OBOGA | 0 |
96 | OPTAŞI-MĂGURA | 0 |
97 | ORLEA | 0 |
98 | POBORU | 0 |
99 | PRISEACA | 0 |
100 | SÂMBUREŞTI | 0 |
101 | SCĂRIŞOARA | 0 |
102 | SEACA | 0 |
103 | ŞERBĂNEŞTI | 0 |
104 | ŞOPÂRLIŢA | 0 |
105 | SPINENI | 0 |
106 | TOPANA | 0 |
107 | URZICA | 0 |
108 | VÂLCELE | 0 |
109 | VĂLENI | 0 |
110 | VIŞINA | 0 |
111 | VLĂDILA | 0 |
112 | VULPENI | 0 |