Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat în martie o campanie în cadrul căreia au verificat dacă sunt respectate prevederile legale cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare forță de muncă în străinătate. La nivelul județului au fost controlați mai mulți agenți de plasare, iar la unul singur care oferea joburi în agricultură, în Spania, nu s-au constatat deficiențe.
Verificările inspectorilor de muncă s-au desfășurat în perioada 4 – 28 martie, grupul țintă vizat fiind agenții de plasare a forței de muncă aflați în evidența ITM Olt, precum și orice alte persoane fizice sau juridice care desfășoară pe teritoriul României activitatea de selecție și plasare a forței de muncă în străinătate.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că patru agenți de plasare nu desfășurau activitate la momentul controlului, iar un singur agent avea în ofertă 443 locuri de muncă în domeniul agriculturii, în Spania, nefiind identificate deficiențe în aplicarea prevederilor legale”, se arată într-un comunicat remis de Inspecția Muncii.
Printre principalele obiective urmărite de inspectorii de muncă au fost identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare, de către persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate; identificarea cazurilor de plasare forță de muncă efectuată fără respectarea condiției de a se constitui ca agent de plasare forță de muncă în străinătate și de a se înregistra la inspectoratul teritorial de muncă; diminuarea consecințelor sociale și economice care derivă din nerespectarea de către agenții de plasare a forței de muncă a prevederilor legale în domeniu.