2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Manifestanții slătineni, sancționați cu peste 6.000 de lei și de polițiști

- Advertisement -

Poliţiştii din Slatina, împreună cu jandarmii olteni, au acţionat la manifestaţia spontană de marți seara care s-a desfășurat pe străzile municipiului reședință de județului Olt, cu scopul respectării ordinii și liniștii publice, al prevenirii producerii de pagube, dar și al protejării participanților, nefiind înregistrate evenimente negative în desfăşurarea acestora. Protestul a fost organizat împotriva restricțiilor noi impuse de autorități pe perioada stării de alertă, în contextul pandemiei de Coronavirus, iar pe lângă cele șapte persoane sancționate de jandarmi, alți peste de manifestanți au fost amendați și de polițiști cu peste 6.000 de lei.

În urma verificărilor efectuate în seara zilei de 30 martie, polițiștii au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cuantum valoare de 6.250. Concret, amenzile au fost date protestatarilor pentu deplasarea în intervalul 22:00 – 05:00.

„Dreptul la liberă exprimare a opiniilor este un drept prevăzut chiar în legea fundamentală a țării – Constituția României, însă trebuie exercitat astfel încât să nu fie încălcate alte prevederi legale. Astfel, exercitarea acestui drept nu presupune adresarea unor expresii jignitoare, care să atragă indignarea altor cetățeni, tulburarea ordinii și liniștii publice sau manifestarea de acte de violență de orice natură, cu atât mai puțin încălcarea recomadărilor cu caracter medical, prin participarea la intâlniri în grupuri mai mari de 50 de persoane, expunerea la riscul de a contracta Coronavirusul prin nerespectarea distanțării și nepurtarea măștii”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Forțele de ordine s-au implicat și în alte acțiuni anti COVID

Pentru a prevenire și combate infectarea cu noul Coronavirus, sub autoritatea Prefecturii Olt, poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020.

Peste 210 forțe de ordine au verificat zonele aglomerate, barurile, terasele, restaurantele, dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. S-au controlat 74 de societăți comerciale, precum şi 11 mijloace de transport persoane, totodată fiind legitimate aproximativ 1.600 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în cuantum de 34.000 de lei, dintre care 87 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 27.250 de lei și trei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în valoare de 500 de lei.

Autoritățile le recomandă în continuare oltenilor să adopte un comportament precaut, păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii şi limitarea expunerii şi în spaţii aglomerate, respectarea limitării deplasărilor în intervalul 22:00 – 05:00 doar la situaţiile justificate şi informarea din surse oficiale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți